În cazul meu ar fi vreo 12 ani, dar sentimentul este același: epic. A pune mâna pe un GameBoy, un gadget atât de popular prin anii 90, este ca și cum ai pune mâna pe o bucățică de istorie. Desigur, eu am reușit abia prin 2001 să mă laud cu el și mă minunam cu… Continuă lectura Gameboy: „Replay value”, după 25 de ani
Etichetă: amintiri
Am făcut școală. Am văzut sânge
Redau în scris câteva amintiri de pe vremea în care elevul de serviciu se ocupa singur de securitatea școlii. Când eram în clasa a 3-a, un coleg de-a șaptea și-a rupt un picior după ce a sărit de la primul etaj al școlii. Era pe sală și nu voia să fie văzut de un profesor… Continuă lectura Am făcut școală. Am văzut sânge
Amintiri din anii ’90: Recunoașteți de unde e coverul? #2
În anii 90 am început să avem televiziune reală, cu program neîntrerupt. Bucuria puștilor, însă, era dată de apariția unui post care difuza desene animate, 14 ore pe zi. Cum, pe la noi ajungeau mai greu animațiile din occident, programul se umplea cu ceea ce se difuza în America anilor 30-40-60. Nu conta foarte mult.… Continuă lectura Amintiri din anii ’90: Recunoașteți de unde e coverul? #2
Amintiri din anii ’90: Recunoașteți de unde e coverul?
Cercetând internetul pentru „diverse”, am dat cu click-ul peste un cover făcut după o animație care rula pe la TV prin anii 90. Cei care și-au petrecut copilăria în acea perioadă o vor recunoaște fără probleme. Vă pot spune doar că această versiune este realizată în 2010 de Adam Small. Adam Small – Cover Intro… Continuă lectura Amintiri din anii ’90: Recunoașteți de unde e coverul?
Amintiri din anii ‘90: Pufi Pufi
Pufi Pufi era un soi de desert pe care-l găseai la chioşcul din faţa blocului. Practic, era un buiscuit acoperit de o spumă dulce, albă şi diverse drajeuri de ornament(cocos, ciocolată, tuti frutti etc.). Ca preţ, costa cât vreo trei caramele vărsate, adică vreo mie de lei (nu vorbesc de anii 93-94 ci de 98-99).… Continuă lectura Amintiri din anii ‘90: Pufi Pufi
Amintiri din ’96: Brick Game Super
Prin 95 mă minunam de toate câcăcelele electronice. De la ceasuri de mână cu muzicuţă şi calculator, la jocuri de fotbal electronice, cu 2 butoane, 4 instanţe şi un scor. Bineînţeles că tot ceea ce era electronic nu era de buzunarul meu, dat fiind faptul că aveam numai vreo 5 ani şi câteva luni. Totuşi,… Continuă lectura Amintiri din ’96: Brick Game Super
Amintiri din anii ’90: Televizorul sport şi Lenoir-ul din 2001
Prin aventurile mele din târgul de maşini, am dat peste o bijuterie de aparat: un televizor Lenoir, marfă chinezească de prin 2001. Desigur, nu prea are legătura cu amintirile din anii ’90, dar să povestesc, totuşi. Când eram puşti visam să am un televizor dintr-ăla mic, eventual ceas de mână. Probabil era nevoia de a… Continuă lectura Amintiri din anii ’90: Televizorul sport şi Lenoir-ul din 2001
Şcoală: „cuvinte şi expresii frumoase”
Pentru că originalitatea cea mai bună este cea copiată, învăţătorii anilor 90-2000 aveau în cap o simplă frază când era vorba de teme pentru acasă: folosiţi cuvinte şi expresii frumoase. Să nu credeţi că noi, şobolani de clasa a 3-a, înjuram prin caiete sau scriam porcos. Ar fi fost de necontenit: părinţii aveau curele de… Continuă lectura Şcoală: „cuvinte şi expresii frumoase”