Ce consolă să alegi pentru copilul tău de 4 ani și ce jocuri să te joci cu el

Din start, vă spun că eu nu mă număr printre părinții căre-și feresc copiii de tehnologie. Lucrez cu tehnologie, sunt chiar pasionat de meseria mea, și mi-ar fi imposibil să-i interzic copilului să capete interes pentru așa ceva. De fapt, una dintre provocările mele, ca părinte, în 2019, a fost nivelul de acces la tehnologie… Continuă lectura Ce consolă să alegi pentru copilul tău de 4 ani și ce jocuri să te joci cu el

Publicat
Din categoria Gaming

Ce nu s-a spus până acum despre nVidia Shield și GeForce Now în România

Două modele, aceeași performanță Doar două recenzii am găsit până acum pe blogurile românești despre nVidia Shield: una la nwradu, scrisă prin 2014, pentru tableta Shield, și una la zoso*, scrisă zilele trecute, pentru set-top-box. Am dedus că avem atât de puține pentru că nici acum, la 5 ani de la primul concept și 4… Continuă lectura Ce nu s-a spus până acum despre nVidia Shield și GeForce Now în România

Adevăratul Black Friday pentru gameri

Americanii au,  într-adevăr, oferte imbatabile pentru Black Friday, cel puțin la partea de produse descărcabile. Am văzut reduceri serioase, iar comparativ cu prețurile de la noi, pot spune că sunt chilipiruri. Chiar nu merită efortul să te apuci de piraterie: Mass Effect, l-am luat cu 1.99 euro Mass Effect 2, l-am luat cu 2.49 euro… Continuă lectura Adevăratul Black Friday pentru gameri

EA Sports ne demonstrează că eram buni la fotbal în 98

În fiecare an, cu câteva luni înainte să apară ediția nouă din seria FIFA, pe forumuri încep să  fie puse întrebări despre România: avem echipe, sunt numele oficiale, seamănă jucătorii? Până prin 2002 aveam cel puțin o reprezentantă pe cluburi în faimosul joc. Apoi lucrurile s-au mai schimbat, așa că românii au început să creeze… Continuă lectura EA Sports ne demonstrează că eram buni la fotbal în 98

Amintiri din ’98: Consola Nesclone Ending-Man Terminator 2

Prin anii ’90 trebuia să fii vedetă sau să te cheme Popescu (Chuck Norris) ca să ai calculator. Cel puţin aşa vedeam eu lucrurile atunci când era vorba de entertainment. Mă mulţumeam cu bătutul mingii de un zid în faţa sau în spatele blocului, făcutul pocnitorilor din mucuri de chibrit şi şuruburi sau aruncatul cu… Continuă lectura Amintiri din ’98: Consola Nesclone Ending-Man Terminator 2

[Download] Cum să joci jocuri de PS2 pe PC. Emulatorul care funcţionează pe Vista, 7, XP

Ştiu că lumea cauta la un moment dat un emulator bun pentru jocurile de Playstation 2, dar nu se găseau pluginuri sau fişierele de bios. Ei bine, am găsit un emulator foarte bun, care merge destul de bine, însă trebuie să aveţi şi un PC destul de puternic. Să zicem că trebuie neapărat un procesor… Continuă lectura [Download] Cum să joci jocuri de PS2 pe PC. Emulatorul care funcţionează pe Vista, 7, XP