Amintiri din ’96: Brick Game Super

Prin 95 mă minunam de toate câcăcelele electronice. De la ceasuri de mână cu muzicuţă şi calculator, la jocuri de fotbal electronice, cu 2 butoane, 4 instanţe şi un scor. Bineînţeles că tot ceea ce era electronic nu era de buzunarul meu, dat fiind faptul că aveam numai vreo 5 ani şi câteva luni.

Totuşi, prin 96 am fost, pentru a doua oara la Slănic Moldova acolo unde comercianţii erau în culmea fericirii. Erau foarte multe tarabe cu ceasuri, cuţite şi, bineînţeles, jocuri electronice. Dintr-o gamă foarte largă de câcăcele, am pus ochii pe un joc cu fotbalişti, cu 4 butoane şi 8 instanţe. Nu-mi păsa că era o porcărie, că nu ţinea scorul, sau că avea arcurile ruginite. Costa cam 50 000 de lei, dacă nu mă înşel, adică foarte mulţi bani pe-atunci.

Am primit, totuşi, spre deliciul meu, un joc de tetris, negru. Avea un singur joc, 3 butoane sus (pornire, sunet şi pauză), 4 3 de navigare (stânga, dreapta, jos), unul de rotire şi ţinea scorul. Partea naşpa era că la vârsta aia nu prea ştiam ce e ăla tetris, aşa că am băgat şurubelniţa în el. La fel făcusem şi cu vreo 2 maşinuţe teleghidate cu cablu. Eram un mic stricător de jucării bune.

Prin ’97 am mai primit o minune asemănătoare. Era un Brick Game de culoare gri şi butoane galbene. Avea cam 10.000 de jocuri trecute pe el, toate formate din puncte. Mai multe butoane, alte melodii. Ţinea scorul. Pe ăsta l-am păstrat vreo câteva luni, după care l-am făcut bucăţi. La 7 ani aveam o reputaţie pentru stricat.

Anul ăsta am cumpărat cu 7 lei un Brick Game de la mare. Nu era mare chestie, dar sunt un fan al tetrisului. Cum am crezut că am căpătat experienţă pe calculator, ajungând la scoruri imense, mi-am zis să sparg normele cu jucăria asta antică. Vreo 3 zile m-am ţinut de el şi am făcut scorul maxim. Am trişat jucând chestia aia cu punctul care împuşca. Voiam să văd ce scor poate să reţină pastila de memorie şi până când pot să-l butonez fără să explodeze.

Mi-a venit şi răspunsul: în 30 de minute am ajuns la scorul maxim. Apoi am luat-o de la capăt, de la zero. Nu reţine nici scorul, nici nivelul, iar după reset e ca şi cum abia l-ai cumpărat. A fost util, totuşi pentru o nostalgie de-o vară.

PS: Mai are rost să zic că, atunci când ne-am întors din concedii, eu şi frate-miu aveam aceleaşi jucării în plasă? Al lui costă vreo 5 lei, acelaşi model, dar carcasa e transparentă. Ca să-mi fie ciudă, al lui ţine şi scorul.

5 comentarii

  1. Cat am butonat si eu draciile astea cand eram mic… Dar parca aparatele mele aveau doar cateva zeci de jocuri iar multe semanau intre ele. Si din cele cateva zeci aveam doar vreo 5 care imi placeau si le jucam toata ziua.

  2. tamagotchi… e imposibil sa nu fi auzit de el… atunci cand eram mic, de craciun, dupa ce strangeam bani „mergand cu steaua”, fie imi cumparam un joc din asta, fie un tamagotchi.. 🙂

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.