Şcoală: „cuvinte şi expresii frumoase”

Pentru că originalitatea cea mai bună este cea copiată, învăţătorii anilor 90-2000 aveau în cap o simplă frază când era vorba de teme pentru acasă: folosiţi cuvinte şi expresii frumoase. Să nu credeţi că noi, şobolani de clasa a 3-a, înjuram prin caiete sau scriam porcos. Ar fi fost de necontenit: părinţii aveau curele de piele.

Dar învăţătorii vedeau, printre noi, copii cu talent la copiuţe. Astfel, când aveai de scris ca temă o compunere şi ţi se cerea subit: folosiţi cuvinte şi expresii frumoase, trebuiau căutate cărţi tematice prin bibliotecă, citite sau doar subliniate paragrafe şi inserate acolo. Mai pe româneşte: plagiaţi, dragii mei, cât se poate.

Bineînţeles, pe-atunci se interpreta că, vezi Doamne, elevul a citit, ştie unde să caute. A subliniat corect! A copiat bine! A înţeles replica! E Ion Creangă. Jur!

Aiurea. Cine naiba îl citea pe Creangă în clasa a III-a? De fapt, copii anilor 90 – 2000 au cam rămas cu sechele atunci când e vorba de compuneri. Pardon, pe la liceu se numeşte eseu, referat. Mai târziu se numeşte articol de ziar. Cu fraze lungi, pompoase şi siropoase, încrucişări de cuvinte şi căcaturi de nu-ţi poţi lua ochii de pe ele – le găseşti în presă. Dar le găseşti şi în examenele de bacalaureat. Ştiţi voi, ăia care plâng că n-au copiat „să moară mama”.

Găseşti texte plagiate pe bloguri, pe site-uri, pe pereţi şi te mai întrebi ca tăntălăul: „de unde tupeul?”, de parcă acum nu se mai practică. Sau oare… ?

9 comentarii

  1. Mie mi-au rămas întipărite alea cu iernile. Aveam la colegi care au fost la derdeluş cu săniuş pe islaz la ţară în timp ce se juca hora la biserica satului, de nu-mi venea să cred. În clasa a treia cred că am rostit pentru prima oară cpm-ul.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.