in Gaming

Ce consolă să alegi pentru copilul tău de 4 ani și ce jocuri să te joci cu el

Din start, vă spun că eu nu mă număr printre părinții căre-și feresc copiii de tehnologie. Lucrez cu tehnologie, sunt chiar pasionat de meseria mea, și mi-ar fi imposibil să-i interzic copilului să capete interes pentru așa ceva. De fapt, una dintre provocările mele, ca părinte, în 2019, a fost nivelul de acces la tehnologie pe care trebuie să i-l ofer copilului. Sincer, pe lângă ipocrizie, nu mi se pare indicat să-l izolez complet de gadgeturi, telefoane, televizor sau internet.

Probabil că dacă aș fi trăit alte vremuri, aș fi căutat un ghid pentru folosirea  hârlețului și manipularea corectă a bovinelor pe timp de iarnă de către preșcolari. 

Dacă le e ușor să renunțe, copiii renunță.

Revenind, problema cu telefoanele, tabletele și alte gadgeturi cu acces la internet este că îi oferă copilului posibilitatea să ardă etape sau să renunțe prea ușor. Copiii nu prea au răbdare și la întâlnirea primului obstacol, au tendința să zapeze, fie printre nivelele jocului, fie să treacă la alt joc. Următoarea faza de aici este să înceapă să se uite la alți copii care se joacă pe youtube și să se mulțumească cu atât. Este evident că, din treaba asta, nu are ce să învețe decât că are posibilitatea să evite problemele cu care se va confrunta.

Eu am învățat tehnologie datorită unei console-clonă după Nintendo, pe care am primit-o pe la 8-9 ani, nu pentru că ai mei aveau ceva împotriva jocurilor video, ci pentru că atunci a apărut. Deși un joc Nintendo din anii 80-90 avea un gameplay de maximum 90 de minute (dacă era jucat corect), nu exista posibilitatea reluării jocului de unde ai rămas după închiderea consolei. Cu alte cuvinte, fiecare joc începea de la primul nivel. Fiind un joc pe casetă, nu-l puteai schimba descărcând un altul de pe internet, ci erai obligat să-l cumperi. Așa că preferai să stai, să încerci iar și iar, până când jocul ajungea să își merite banul.

Prima consolă: Nintendo DS

Primul pas pe care l-am făcut eu, a fost să o las să se uite la mine cum mă joc pe o consolă portabilă Nintendo DS – suficient de apropiată, ca grafică, de alte console din vremurile noastre, dar fără acces la internet și cu jocuri pe casetă (sau instalabile, dar cred că m-aș speria puțin dacă ar reuși fiică-mea să instaleze la 4 ani un joc pe memoria internă a Nintendo DS). Librăria de jocuri pentru copii este destul de vastă, iar Nintendo a avut grijă să păstreze personaje încă din anii 80 – pentru că, de-a lungul ultimilor 30 și ceva de ani, publicul a reacționat pozitiv la ele.

Copilul a prins drag de Super Mario. La început cădea, nu știa să sară, dar reușea să miște personajul. După ce m-a urmărit, a început să treacă un nivel. O mai ajutam să treacă de colo-colo, dar, ușor, chiar dacă cerea insistent să o ajut, am refuzat și a ajuns să se descurce singur.

Portabilitatea, un avantaj

Nintendo DS este o consolă portabilă. Dacă mergem la un restaurant, unde nu are stare, sau într-un loc în care știm că vor fi copii care se vor juca cel mai probabil cu telefonul, fetei îi dăm consola.

În paralel, avem și o consolă Nintendo 3DS, unde povestea este asemănătoare, dar diferă librăria de jocuri.

Pentru multiplayer, Nintendo Wii

Copilului îi face plăcere să se joace cu mine. Înainte de a repune în funcțiune consola Nintendo Wii, ne jucam pe rând pe DS sau 3DS. Pur și simplu mă chema să ne jucăm împreună cu Mario, de cele mai multe ori să vadă la mine cum se trece un nivel, alteori să îmi arate ea că știe să treacă.

Între consolele mele (apropo, am o colecție*), se numără și un XBOX 360 pe care am pus-o în funcțiune, să jucăm ceva „la dublu”. Din păcate librăria de jocuri pentru copii, pe lângă cea de kinect, e foarte slabă. Ne-am concentrat o perioadă pe Rayman Legends, dar, comparativ cu personajele din repertoriul Nintendo, nu erau la fel de distractive. Kinect are vreo 6 jocuri care au priză la copii, dar e destul de greu să îi explici, la 4 ani, cum se sincronizează camera pe înălțimea ei.

Următoarea opțiune a fost Nintendo Wii. Wii este, la fel ca toate consolele de la japonez, aproape dedicată familiilor. De fapt, la Nintendo, colecția de jocuri pentru adulți (violență) este foarte slabă pentru că ei s-au axat pe gameplay, și nu pe grafică. Și da, pentru copil a fost fascinant să vadă că putem să jucăm Super Mario amândoi, eu cu Mario roșu, iar ea cu Mario verde. Sau invers. Sau chiar cu prințesa.

La Nintendo Wii se pot atașa vreo 4 controllere, ceea ce înseamnă atunci când mai vin alți copii în vizită, se pot distra împreună cu Mario Kart sau Kirby, stând pe scaun, liniștiți, în camera cu televizorul. Nu toți copiii au priză la consolele off-line, dar când se adună 3-4, parcă e altceva.

Console și jocuri la prețuri mici

Eu cred că inițierea în jocurile video trebuie să se facă cu costuri reduse. Absolut toate consolele menționate de mine în articol sunt scoase din producție de ceva timp. Asta înseamnă că pe OLX, Okazii sau chiar pe emag, atât consolele cât și jocurile au prețuri decente.

Eu, de exemplu, am dat pe Nintendo DS cam 60 de lei. Mai târziu, am cumpărat Nintendo Wii și 3DS la pachet cu vreo 200 lei. Nintendo Wii avea 2 controllere deja și câteva jocuri incluse. Pe astea, dar și un GameBoy Advanced cu un GameBoy clasic le-am cumpărat înainte să se nască fiică-mea pentru că sunt un fan.

Ideea e că mi-am permis să mă joc cu fata pentru că la vârsta ei există riscul ca o telecomandă de Nintendo Wii sau chiar tot Nintendo 3DS să ajungă să înoate cu peștii din acvariu sau să facă băiță cu „sirena verde”.

Dacă ar fi să aleg o consolă modernă, aș merge pe Nintendo Switch, pentru motivul menționat mai devreme: câteva decenii de perfecționare a gameplay-ului pentru familie. Alții au ales Xbox One sau Playstation 4, dar ei au mers pe alte rațiuni.

Cât timp să lași copilul cu jocurile video

Copilul meu se  atașează de jocul video la fel de mult ca de oricare altă jucărie, dar nu pot să las un ecran să-i dicteze dezvoltarea imaginației. Atât timp cât conținutul este controlat (nu-l las să spargă capete la 4 ani) și găsim jocuri să ne distrăm împreună, cred că putem învăța multe, mai ales să avem răbdare și să cooperăm ca să depășim obstacole.

PS: dacă personajul controlat de copil pierde, eu nu-i cedez controlul personajului meu. Na, data viitoare să nu mai piardă 😁.

Write a Comment

Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.