Iașul din 1965 până în 1985 poate fi văzut pe camerapedia.ro

Dacă sunteți nostalgici și vreți să vă amintiți de Iașul „Epocii de Aur”, am creat o secțiune specială pe camerapedia.ro în care am publicat peste 30 de vederi din perioada 1965-1985 . Piața Unirii, Palatul Culturii, Universitatea Alexandru Ioan Cuza, Teatrul Național  și Casa de Cultură, par să fi fost „muzele” fotografilor din perioada comunistă,… Continuă lectura Iașul din 1965 până în 1985 poate fi văzut pe camerapedia.ro

Bacăul exotic al anilor 70

Palmierii Bacăului. Pentru unii sunt o amintire plăcută, pentru alții, un un prilej de a critica administrația locală. Totuși, pot spune pe bună dreptate că Bacăul, asemenea multor orașe din România, a făcut parte dintr-un proiect, probabil nescris, prin care se dorea crearea unui ambient exotic, mediteranean. În 2008, evenimentul.ro făcea mișto de faptul că… Continuă lectura Bacăul exotic al anilor 70

Ce statuie era în fața fostei primării a Bacăului, prin anii 70?

Într-una din cărțile mele poștale, am dat peste o vedere cu Hotelul Decebal în preajma anilor 1970. Pe-atunci era cea mai înaltă construcție din Bacău, ridicată în zona kilometrului zero. Una dintre celelalte clădiri, am auzit, îndeplinea funcția de primărie, dar nu se poate vedea aici. În schimb, acolo unde șade acum un monument ridicat… Continuă lectura Ce statuie era în fața fostei primării a Bacăului, prin anii 70?

Am 253 de Cărți Poștale din 1940-1989. Ce să fac?

Contrasfidarea lui Florin Rușanu. Săptămâna trecută am făcut o tură de talcioc și am zărit un amalgam de cărți poștale din toată lumea. Îmi părea că cineva a cumpărat vreo casă bătrânească și a decis să scoată la vânzare cam tot ce putea. Am cotrobăit și-am cumpărat tot ce ținea de Bacău (vreo 14 bucăți,… Continuă lectura Am 253 de Cărți Poștale din 1940-1989. Ce să fac?