Ce îmi place mie la Clinica oftalmologică Gauss este dialogul:
Client: Cum credeți că ar fi bine să facem?
Noi: Uite așa.. așa.. apoi așa… și aici punem asta.
Client: Dar dacă acolo este așa, la noi de ce ar fi altfel?
Noi: Pentru că internauții au tendința să… [inserează 7 ani de Advertica aici].
Client: Perfect atunci. Facem așa!
În traducere, clientul a înțeles diferența dintre vânzarea unui site, ca produs, și serviciul de realizare a unui site. Și e din Bacău [bagă orgoliu aici 😁].

Știți cum puteți să verificați cât de mare e încrederea băncilor în mediul economic din România? Atunci când vă caută cineva de la o bancă, să vă prezinte un produs de credit nou, spuneți că aveți venituri din dividende. Reacția agentului va reflecta exact răspunsul de care aveți nevoie.

Îți dai seama că siguranța pe care ți-o dă locuitul într-un cartier rezidențial din Bacău devine o iluzie atunci când ți se fură bicicleta din parcarea de la subsolul blocului, de pe o stradă cu supraveghere video. Totuși, pe lângă a ta, se mai fură vreo 10, că poate necazul ți-e alinat de capra vecinului.

Să stai ore-n șir ca să-i explici unei firme de hosting că are o problemă, că știi cum se rezolvă, să o ajuți să o rezolve, iar apoi să o iei de la capăt pentru că i s-a schimbat tura tehnicianului de serviciu.

Ce nu s-a spus până acum despre nVidia Shield și GeForce Now în România

Două modele, aceeași performanță Doar două recenzii am găsit până acum pe blogurile românești despre nVidia Shield: una la nwradu, scrisă prin 2014, pentru tableta Shield, și una la zoso*, scrisă zilele trecute, pentru set-top-box. Am dedus că avem atât de puține pentru că nici acum, la 5 ani de la primul concept și 4… Continuă lectura Ce nu s-a spus până acum despre nVidia Shield și GeForce Now în România

Se dă următorul joc de șah între două necunoscute:

1. Albul garantează pentru credite imobiliare în lei.
2. Negrul inventează ratele fixo-dinamice.
3. Albul se ceartă cu negrul pentru impozitul profit.
4. Negrul crește ROBOR.
5. Albul îl taxează pe negru pe ROBOR.
6. Negrul atacă bursa.
7. Albul crește euro.

În situația în care albul e alb pentru că a făcut prima mutare: ce va face negrul?

Îmi place la nebunie să citesc despre cum se lansează o carte, cum este lăudată, în presă, de elita culturală locală și cum eu, om de rând și snobul snobilor inculți, nu am voie să o cumpăr.
Pentru că de asta lansezi o carte: să o învârți puțin între 10-15 persoane care te vor plânge, cândva, că oamenii de rând și snobii snobilori inculți nu te-au apreciat la adevărata ta valoare.

Când vă întrebați de ce avem servicii publice atât de proaste, uite fix de asta: pentru că tolerăm orice formă de incompetență pe care ne-o servește societatea. Ba chiar articolul ăsta, dacă ajunge să fie citit, va stârni ceva ură în unii oameni, pentru că am fost atât de nesimțit încât am îndrăznit să exprim în scris ceea ce mă deranjează.

„Hai să fim oameni”, veșnica scuză pentru incompetență

„Hai să fim oameni”, veșnica scuză pentru incompetență

Țara noastră colcăie de oameni buni, sufletiști, credincioși și patrioți, și asta se dovedește de fiecare dată când întâlnim câteun incompetent în viața noastră și „trebuie să fim oameni (să fim mai buni, mai înțelegători)”. Este evident că societatea s-a tâmpit de-a binelea când e vorba de „aproapele nostru” și acțiunile sale, dar, aparent, doar… Continuă lectura „Hai să fim oameni”, veșnica scuză pentru incompetență

Publicat
Din categoria Societate