Lecţie de ipocrizie cu Realitatea.net: Dilema drapelului în 4 culori

Cei de la Realitatea TV au făcut mare tam-tam cu drapelele arborate în Braşov şi Alba Iulia pe motiv că acestea ar fi avut în 4 culori, dintre care una ar fi fost portocaliu (distincţie PDL). Cu transmisiuni în direct, ştiri, interviuri, dezbateri, mai întâi s-au luat de faptul că ar fi 5 culori:

În loc de „trei culori cunosc pe lume”, aş putea spune că ştim cinci. Autorităţile din Alba Iulia au demonstrat că tricolorul, poate fi „îmbunătăţit” cu încă două culori. Acestea au arborat duminică, la deschiderea Serbărilor Unirii, steagul României, un tricolor ce conţinea şi culorile portocaliu şi cărămiziu.

Au dat-o şi pe faţă, preluând critici la adresa bravului PDL-ist cu intenţii meschine:

In ton cu partidul, ca sa fie mai… mai cum? Mai tiganos? Mai caraghios? Mai pedelic? Mai de neam prost? Bre, nea Hava, eu zic sa-i tragi, domle, multicolorului si neste stelute violet.

Iar, într-un final, s-au futut singuri, iniţiind campania „Mai rămân în România”, pentru care au afişat de vreo trei zile un banner cu drapelul naţional. Dar nu oricum, ci în minim 4 culori, printre care se numără şi culoarea mult iubită a naţiunii!

Ceapa mă-sii de cromatică şi notă artistică.

10 comentarii

  1. eu pe banner-ul campaniei cu „mai raman in romania” vad albastru,galben,rosu.

    Am asa o vaga impresie ca, Cristi s-a referit la negrul(omul) ala din imaginea de dedesubt dar daca e asa…

  2. Ah.Si eu care credeam ca-i vreunu care iubeste la nebunie tara asta pentru oportunitatile oferite de democratia romana :D.

    Eu am o probleme cu ultimu paragraf „Iar, într-un final, s-au futut singuri, iniţiind campania “Mai rămân în România”, pentru care au afişat de vreo trei zile un banner cu drapelul naţional. Dar nu oricum, ci în minim 4 culori, printre care se numără şi culoarea mult iubită a naţiunii!”

    Deci eu pe banner-u de pe site vad doar 3 culori : albastru,galben,rosu

  3. Ai albastru, albastru inchis, galben, portocaliu, rosu si visiniu. De fapt sunt trei culori, intr-adevar, dar mai apare efectul de umbra. De acel efect ei s-au luat ei cand era vorba de afisul din Alba Iulia, pentru care l-au criticat pe primar (aparea portocaliul in galben, va sa zica era o crima). De aia sunt ipocriti :))

  4. ok, dar despre faptul ca pe toti i-a apucat brusc patriotismul ce zici? Pe 1 decembrie au fost difuzate numai emisiuni in care Romanaia in sus, Romania in jos, sa fim mandri ca suntem romani etc si in restul timpul „oa…suntem romani, ce aiurea, mai bine plecam toti de aici”

  5. Stiu ca nu avea legatura.Doar am vrut sa fac o remarca. In ceea ce priveste fenomenul care se petrece cand pe mai multe site-uri sau posturi tv ori radio se scrie/vorbeste despre acelasi lucru, acesta se numeste mimetism mediatic.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.