in Blog

Justific prin cuvinte [De ce nu Eminescu]

Ce usor a fost sa scriu un articol in care sa-l „denigrez” pe Eminescu. Ce usor a fost pentru mine sa ma incadrez in categoria „rahatilor” lui Arghezi, a celor care atrag atentia prin injosirea altora. Si totusi cat de urat a fost gestul meu sacrilegial.

„Un copil de clasa a 6-a sau un elev de clasa a 12-a care nu s-a maturizat”, „Ai sa ajungi departe, dar nu in viata asta”, „Doar pentru faptul ca tu nu il placi, nu inseamna ca trebuie sa il denigrezi”. Critici demne de luat in seama, critici demne de considerat si care ma vor ajuta sa sa scriu mai departe. Mi se cuvin toate, le accept cu placere si nu doresc sa fac aluzie la cei ce le-au aruncat catre mine. Pur si simplu ii invit sa se relaxeze, ra respire adanc si sa citeasca calmi randurile ce vor urma. Acest articol nu vine ca o scuza si nici ca o interpretare. El vine cu tendinta de a-mi face „cititorii” sa inteleaga: „De ce nu Eminescu.”. Va fi unul lung, deoarece fiecare cuvant conteaza.

Si revin. Am scris o „critica” si am demonstrat ca sunt multe cuvinte care nu sunt folosite la locul lor. Am oferit exemple, relatari, am interpretat si am judecat multe dintre ele. Insa ceea ce nu am mentionat este ca, pe langa ele, mai sunt si acelea care sunt ignorate, sau nu sunt bagate in seama. Si bineinteles ca acestea sunt foarte importante, pentru ca iata: „L-ai injosit pe Eminescu”. L-am injosit? „Te-ai indoit de genialitatea lui”. Sigur? Stiam ca se va ajunge aici, stiam ca la randul meu voi fi criticat pentru ca stiam ca cele mai importante dintre fraze vor pierde in fata celor negativiste. Adica de ce ar fi important un cuvant ascuns intr-o fraza care justifica faptul ca Eminescu este un ratat?

Alineatul 1: [Inainte de a citi acest articol, doresc sa mentionez ca nu incerc sa ies in evidenta pentru nimeni si ca nu accept presiuni din partea nimanui. Sper ca mesajul sa fie inteles si sa nu fiu vazut ca un personaj negativ al literaturii. Cat despre cei ce nu au rabdare/chef/interes sa citeasca acest articol doar pentru faptul ca este prea lung, sa nu o faca.]

Am zis ca nu incerc sa ies in evidenta, si totusi mi s-a zis ca asta am vrut. Am sperat ca mesajul va fi inteles, si ca nu voi fi criticat pentru ceea ce nu am scris. „Cheful” facea referire la cei care obisnuiesc sa citeasca in graba, printre randuri sau „in diagonala”. Nu ai timp, nu citi – pentru ca daca o faci asa, e ca si cum ai incerca sa intelegi o carte doar „holbandu-te” la poze. Si aici nu este vina mea.

Alineatul 2: Asa cum toti au un idol in viata si toti vor sa fie idolatrizati la randul lor, la fel sunt si cei care nu inteleg ce inseamna acest cuvant. Valoarea unui om prin ceea ce a lasat in urma: geniul, zeul, luceafarul, filosoful, poetul… si totusi, de ce nu Eminescu? De ce nu pot si eu vedea ceea ce vad oamenii care il lauda si al carui nume il pronunta cu mandrie? De ce nu pot aprecia acest om ridicat la statutul de simbol national?

Nu am zis ca Eminescu nu este un simbol national. Nu am zis ca nu este geniu, filosof sau poet. I-am ridiculizat pe cei ce-l compara cu zei si luceferi, cand de fapt ei habar nu au sa recite 2 versuri din creatia sa. I-am ridiculizat pe cei ce-i lauda „poeziile” ca si cum ar fi ale lor, ca si cum ar avea acest drept chiar daca nu inteleg nimic din valoarea cuvintelor lui Eminescu.

Alineatul 3: In primul rand o valoare nu poate fi impusa cuiva, asa cum este impus Eminescu. O valoare trebuie descoperita, apreciata, laudata si criticata de la sine, nu citand pe altii. Un substrat filosofic trebuie interpretat de fiecare in parte, asa cum i se releveaza lui. In fond asta inseamna filosofie, nu? De asta este substrat, pentru ca este ascuns in cuvinte – poetice sau nu – sa fie descoperit. Sa fie distins de om, sa fie discutat si ajuns la un inteles. Doar pentru ca G. Calinescu a fost numit critic literar, profesor universitar, ca a trait in perioada postbelica sau pentru ca este laudat pentru activitatatea sa… nu inseamna ca interpretarile sale trebuie sa fie privite ca pe o teorie. Nu este o lege, nu este un principiu… este o opinie – opinia lui Calinescu.

Am recunoscut ca este o valoare, insa numai pentru cei care il descopera cu adevarat. Niciodata Eminescu nu va reprezenta un simbol sau un geniu al creatiei pentru cineva, daca acesta a citit un volum de critica. „Pai stii… Eminescu este un geniu”. De ce? „Pai pentru ca asa am citit despre el”. Bravo, nota 10 pentru raspuns. Am mentionat faptul ca prin scrierea sa expune concepte filosofice ce se asteapta a fi descoperite si interpretate si am incercat sa conving ca Eminescu nu poate fi descoperit prin cineva (fie el si mare critic literar), ci prin opera sa. De astfel, l-am oferit ca exemplu pe G. Calinescu.

Alineatul 4: “Luceafarul” a fost in primul rand om. Un om mediocru as putea zice – in ciuda genialitatii sale. Un om care a scris un jurnal in versuri, un jurnal ce nu a vrut sa-l faca public. Si de ce ar fi vrut el asta? De ce ar fi vrut el sa-si publice lucrarile? Erau ganduri, sentimente… situatiile sale, viata sa. Pe cine ar fi putut sa intereseze viata unui tanar nelinistit, frustrat de nevoia cunoasterii? Pe nimeni, sau pe mine in mod cert nu. Pentru ca multi tineri cunosteau aceleasi frustrari, doar ca si le exprimau diferit: unii prin pictura, altii prin muzica… asta pentru cei ce se numeau artisti. Altii se foloseau de clasicile deprimari, sau pur si simplu innebuneau. De astfel poezia, nu era doar un refugiu, ci si un mijloc de descarcare psihologica.  Si spera ca oricine o va citi se va regasi in ea, iar vocea lui Eminescu, va deveni vocea sa.

„Mediocru” – ce cuvant urat. Nu credeam ca un cuvant (care in sensul lui inseamna „normal”) ar avea o influienta atat de mare incat sa para ca m-am indoit de genialitatea lui Eminescu. Se pare ca „-in ciuda genialitatii sale” a fost o sintagma neutralizata de acesta. Unde am zis eu ca nu a fost Eminescu geniu, unde l-am judecat pentru asta? I-am prezentat conditia lui sociala (daca am voie sa o numesc asa – „biografia subtire” din Scrisoarea I). Pentru ca nu a fost bogat, nu a provenit dintr-o familie privilegiata si nu a fost favorizat de nimeni. Am indraznit sa-l incadrez intre acei tineri „frustrati de nevoia cunoasterii”. Pai asta nu inseamna ca nu a cunoscut, ci dimpotriva, dorea sa stie mai mult. Si au fost multi in situatia asta, insa putini au cercetat. Pana si eu sau tu (care citest) – simtim aceasta nevoie, insa fiecare ne manifestam interesul pe diferite domenii. Iar deplangerile sunt si ele. Unii se deprima, se inchid in camere, nu ies timp de nu stiu cate zile. Isi cauta linistea. Altii picteaza, deseneaza, se manifesta… doresc mai mult. Sau altii prefera sa fuga, fara o destinatie anume, doar sa fuga. Ai talent sau nu… aceste manifestari exista, ca de n-ar fi, „am innebuni”.

Si am incercat pe cat posibil ca cei ce-l vor citi pe Eminescu se vor regasi, asa cum si Eminescu s-a regasit in operele marilor filosofi: „Si spera ca oricine o va citi se va regasi in ea, iar vocea lui Eminescu, va deveni vocea sa.”. Nu cred ca am gresit cu nimic pana aici. Ma insel?

Alineatul 5: Si totusi de ce nu Eminescu? Pentru ca a fost un om care a cedat – a cedat vietii. S-a rezumat la cuvinte si a uitat ca are o viata care merita traita. S-a rezumat la cuvinte  si a refuzat sa se exprime. Totul “a amutit” scris pe o hartie ce mai tarziu urmeaza a fi predata in scoli. Pentru ce? Pentru ca elevul sa vada din “Luceafarul” un nou mijloc de parodiere, pentru ca profesorii sa vada din Eminescu o noua resursa de predat interpretari inutile? De ce sa nu-l urasc pe Eminescu cand el imi este impus? De ce sa nu-l urasc pe Eminescu cand lumea ma forteaza sa-l apreciez? Si totusi eu nu vreau sa-l vad acum pe Eminescu prin opera sa, ci vreau sa-l vad asa cum si-a dorit si el – ca om.

Aici sunt vinovat. Am zis ca Eminescu a cedat vietii. Cati dintre voi ati citit… sa zicem „Luceafarul”? A ceda vietii inseamna a se resemna. Si oare ma insel atunci cand zic ca Eminescu s-a resemnat cu faptul ca nu va fi inteles decat prin creatie? Nu am zis ca nu a incercat, ba chiar a incercat pana cand a murit – si a creat. Omul Eminescu a fost cel care a creat, geniul Eminescu a fost cel care a fost creat. Nu cred ca si-a dorit el vreodata sa fie impus cuiva. Nu cred ca pe vremea lui umbla cu poeziile in buzunar pentru a se face remarcat. Nu, a asteptat sa fie recunoscut, iar astazi este recunoscut (In fond este un simbol national).

„De ce sa nu-l urasc pe Eminescu cand lumea ma forteaza sa-l apreciez?”. Eminescu – o lege. Nimeni nu are dreptul sa ma faca sa-mi placa ceva/ cineva. Nu am zis ca-l urasc, ci doar am intrebat. Eu nu-l urasc, dar de ce nu as face-o? Am acest drept, e dreptul meu la opinie, iar daca lumea nu este de-acord cu mine, nu inseamna ca trebuie sa ma dau dupa ei. Nu vreau sa ajung un ipocrit care sa zica: „Da, Eminescu a fost intr-adevar” cand de fapt ma gandesc la povestile lui Nicolae Guta. El nu mi se impune a fi inteles, ci mi se impune a-l invata, a-l cita. Iar eu prefer sa citez ceva abia atunci cand sunt convins de sursa mea, nu din obligatie. Asta ma face pe mine om, si asta ne face pe toti. Eminescu a fost, este si va fi. Insa eu nu-l critic pe el, ci pe acei ipocriti de dupa el.

Alineatul 6: Acest poem numit “Luceafarul” este o deplangere a faptului ca el va fi uitat in timp sau este de fapt un regret ca nu se poate bucura de conditia unui om? Si el nu s-a bucurat de dragoste. El a incercat sa deschida ochii oamenilor, sa-i faca sa inteleaga diferenta dintre ceea ce se zicea la vremea respectiva si adevarul politic. A observat intentii negativiste venite din partea profitorilor mondeni si a criticat cat a putut. Dar n-a fost inteles si a fost catalogat drept nebun. Pentru asta trebuie apreciat – pentru ca astazi, la fel ca si atunci, cand cineva incearca sa relateze un adevar, este catalogat drept nebun si aproape desfiintat. Iar ei l-au facut nebun. Erau din inalta societate, cu studii superioare – deci daca eu cred interpretarea marilor critici literari, de ce sa nu cred si interpretarea acestor imbecili? In fond tot oameni au fost si ei.

Aici nu ma justific, nu am de ce. Daca aici nu am fost inteles, atunci nu voi avea pretentii la alineatul urmator.

Alineatul 7: Acum, a-l desfiinta pe Eminescu nu este greu. Acest “sacrilegiu” ,cum l-ar numi idealistii si iubitorii de literatura, il pot face in trei sau patru argumente. Pur si simplu caut in dictionar un cuvant degradant, vad explicatia pe care o are si i-o atribui. Eminescu nu a izbutit sa se faca inteles, nu a reusit sa se impace cu “greutatile” vietii, a fost un non conformist in ceea ce priveste societatea, iar despre dragoste ce sa mai zic? Si-a plans in versuri suferinta, si-a plans in versuri conditia. Iata deci definitia completa a unui om ratat. Ca a reusit o cariera, ca a creat ceva valoros nu contrazice termenul – pentru ca a lasa ceva in urma, ramane in urma, dar nu si in timpul sau.  Asadar iata cum am reusit sa-l scot pe Eminescu din gura celor care i-au dat boli, care au scris articole si povesti nemuritoare despre el, si s-au chinuit cu stupoare sa-l detroneze pe “cel mai mare scriitor roman”. Dar nu vreau sa am aceasta “onoare”.

O mare sursa de critici la adresa articolului a venit din acest fragment. „L-ai facut pe Eminescu ratat?” Nu. „Cine esti tu sa-l faci pe Eminescu ratat?”. Nu sunt. Am oferit un punct de vedere. I-am criticat pe cei ce-au incercat sa-l desfiinteze pe Eminescu. I-am ironizat, le-am demonstrat ca a desfiinta pe cineva nu necesita povesti idioate gen: „Eminescu a avut sifilis”, „Eminescu a fost nebun” etc. Nu cred si nu voi crede niciodata aceste tampenii. Insa am facut ceva ce „pana si un copil de clasa a VI-a” ar putea face: Am luat DEX-ul, am cautat un cuvant degradant, i-am vazut explicatia si i-am atribuit-o lui Eminescu. Pentru ca el a fost subiectul de discutie. Am vrut sa demonstrez cat de usor este, fara efort intelectual. Prosteste chiar.

Nu a trebuit sa caut marturii, sa-i cercetez prea mult viata. Insa nu mi-am dorit acest drept. Cuvantul „ratat” i l-am atribuit doar pentru a scoate in evidenta idioteniile altora. Daca voiam sa fac rau, articolul meu nu se numea „De ce nu Eminescu”. „Dar nu vreau sa am aceasta “onoare”” – Si nu o voi avea, nu o voi cere, nu voi lupta pentru ea, nu voi incerca –  pentru ca nu o doresc/ nu asta a fost mesajul articolului.

Alineatul 8: Creator de limbaj poetic ce a atras dupa sine o serie de imitatori, o serie de poeti distrusi care au incercat sa-si gaseasca loc in clasa “Luceafarului” – Nu Eminescu este vinovat ca cei de dupa el i-au copiat scrierea, ci acei care au facut din Eminescu o teorie pe care nu au studiat-o ci au copiat-o. Nu el este vinovat ca in literatura noastra  stagneaza in 2 mari creatori de limbaj poetic dupa el – nu el i-a inspirat pe cei doi, ci el i-a indemnat, singurul lucru copiat fiind curajul. Iar aici nu-i poate judeca nimeni pentru ca nu pot fi impuse reguli celui care a creat regulamentul.

Idem alineatului 6. Poetii „distrusi” – in disperare de cauza cu pana in mana au versificat, dar nu au creat. Au cautat dar nu au cercetat. Au preluat, au copiat, au imitat. „Nu Eminescu este vinovat ca cei de dupa el i-au copiat scrierea, ci acei care au facut din Eminescu o teorie pe care nu au studiat-o ci au copiat-o.”

Alineatul 9: Deci cum pot fi eu original, din moment ce trebuie sa invat poeziile lui Eminescu? Cum pot crea fara a folosi arta poetica ce nu imi apartine? De ce mi-as ucide talentul si gandirea aplicand “teoria” altora?

Aici probabil a sunat urat cand am zis „poeziile lui Eminescu”. Intr-adevar, eu nu vreau sa-i invat opera, vreau sa o cunosc. Vreau sa striu ce a scris, dar nu sa-i folosesc textul drept o baza teoretica. Pentru ca el a scris sa fie/ sau nu inteles. Il accept pe Eminescu ca exemplu, ii accept creatia, insa nu vreau sa-l am model. Nu vreau ca ceea ce scriu eu (ca „creator”) sa fie judecat dupa stilul sau teoria eminesciana. Nu este Eminescu vinovat, dar asta am zis-o si mai sus.

Nu stiu cat de inteles am fost. Am folosit cuvinte negative pe langa cele pozitive, l-am adaugat pe Eminescu, si m-am putu lauda ca am defaimat cel mai mare poet roman. Si totusi, ma intreb, de ce lumea ma ataca pentru cuvinte separate, in loc sa ma atace pentru integritate si sens. Nu am scris doar „Eminescu, ratat, distrus, mediocru” ci le-am luat, le-am amestecat, si am incercat sa-l valorific realistic, fara a bate campii, fara a incerca sa ies in evidenta. Aviz „criticilor mei” – Cati dintre voi ati incercat sa intelegeti ceea ce am scris – la maniera aceasta, reala?

Write a Comment

Comment