Feministele.

În toată experienţa mea redusă cu femeile, şi când zic redusă sunt cât se poate de sarcastic şi sufăr de o depresie rară, am descoperit că aceste specimine au din în ce mai multe tendinţe de atracţie către propriul lor sex. Este şi normal. Adică nu puţine se plâng că noi, urangutanii sau dovezile clare ale teoriei lui Darwin, sunte nişte brute ce nu merităm nici măcar un strop de atenţie.

Astfel, de la un plâns la altul se nasc acele fenomene sexual-feminine care-şi dau seama că propriul lor sex este unicat, şi că ele ar trebui să conducă lumea, să facă o carieră două şi să-i însămânţeze artificial pe bărbaţi ca să ducă ei greutăţile fătării. Nu zic că nu sunt ţărănoi, par contre, susţin vehement când una de genul îmi zice că sunt prost crescut şi nesimţit. Aceste femei, sau tipuri de om cu dragoste de sine şi admiraţie proprie, îşi găsesc tot timpul cuvinte de laudă şi caută teorii cât mai realiste pentru a-şi demonstra punctul de vedere.

Spre exemplu: „Dumnezeu e femeie”. Zic ele că Biblia nu zice sexul bosului şi că doar s-ar presupune că ar fi bărbat căci i se atribuie statutul de „creator” şi nu de „creatoare”. Problema este că în lumea în care se face şcoală măcar patru clase ca să nu mori proşti şi cândva tot afli că fiinţele fără sex sunt asexuate. Când definiţie sfinţeniei nu pomeneşte nimic de sex, rezultă prin prea cuviinţă şi puţină lectură dumnezeiască că Dumnezeu, şeful cel mare, sau „creatorul” este la rândul lui asexuat. Adică dragele mele feministe: Dumnezeu nu este de-al vostru.

„Femeiele conduc lumea” sau „O femeie ştie să conducă mai bine o ţară decât un bărbat”. Adică femeile mint mai bine. Prin definiţie, politica se referă la manipulare publică. Ce înseamnă asta? Adică unul iese în faţă, mănâncă ceva răhăţel iar proştii pun botul. Patru ani mai târziu iese altul în faţă şi zice de anteriorul că a mâncat răhăţelul şi lumea îl aclamă. Asta e politica. Bineînţeles, la nivelul sexului opus celui pe care-l au actualii „mari” oameni politici – această organizare există încă de la frumoasa vârstă a pubertăţii. Păi ce – „bârfa” nu este o ştiinţă politică?

„Fată, dacă ai fi băiat…”. Lezbinismul este acea ştiinţă care se ocupă cu studiul dragostei între două femei. Feministele se iubesc între ele în aşa fel încât îşi manifestă foarte multă iubire între ele – de la ţinutul de mână până la înmânarea sculei mecanice. Fără supărare, este purul adevăr. Ori, într-o lume a bărbaţilor, au şi ele ceva acolo cu care să se satisfacă de dragul de a-şi susţine teoria conform căreia: „Femeile nu au nevoie de bărbaţi”.

Şi trecem astfel la ultima replică din paragraful de mai sus: „Feministele Femeile nu au nevoie de bărbaţi”. Nu, în primul rând este total greşită ideologia procreerii. Feministele se pot înmulţi singure. Ele se divid sau cred în însamânţarea cauciucată. Din două una. Ori cred că în fiecare seară de martie vine un mesager al Doamnei Dumnezei şi le anunţă că prin decembrie vor avea urmaşe. Şi sunt sigur, că femeile ar fi zidari sau gunoieri mai buni decât bărbaţii. Ca să nu mai vorbim de box. Apropo de asta, ce-ar fi dacă două feministe ar încerca să demonstreze că sunt mai bune decât au fost Tyson şi Ali?

Sau poate ştiu magie. Ar putea să încerce un truc al lui David să vadă cât de mult îşi pot ţine respiraţia sub apă. Doar sexul e de vină, nu?