Desi am promis o continuare a seriei perosnajul negativ, nu ma pot tine de cuvant. Sa zicem ca am decis sa elaborez cateva aspecte fara ajutorul lui si rog cat se poate de mult ca persoanele ce sufera de handicap mintal, ori sindromul: „vai ce nesimtit esti”, sa stea deoaparte, ori sa-si faca provizii de lame de la chioscul din colt.
Asadar, femeia. Sunt carti intregi care incearca sa explice modul de gandire a femeilor, psihologia. Unii au scris ca vin de pe alta planeta, in timp ce altii au scris ca barbatii sunt extratesrestrii. Este de remarcat ca s-a trezit unul sa zica de ambele sexe ca nu au origini pe pamant. Dupa mine, insa, lucrurile stau altfel si am decis sa elaborez o mica parte din filozofia mea referitoare la razboiul sexelor.
Imi place foarte de mult, de exemplu, faptul ca femeile se considera frumoase chiar si atunci cand se duc in baie si plang langa WC ca sunt urate si ca nici dracu’ nu se va uita la ele. In realitate ele se considere Afrodite, unice si, daca se poate, idealul in ceea ce priveste atractia feminina. Mai exact toate femeile sunt narcisiste indiferent daca arata ca o mumie, ca un strigoi sau ca orice alt fel de mortaciuni existente sau preexistente erei noastre. Nu se considera urate nici daca le convingi ca sunt asa si tot timpul se uita in oglinda pentru a-si confirma frumusetea „dumnezeiasca”. De aia pun si intrebari capcana gen: „crezi ca sunt frumoasa?” sau afirmari retorice: „sunt urata”. Noi barbatii suntem sensibili si le mintim cat se poate de bine. Si ele ne cred. Ne cred ca niste copii tampiti carora le promiti acadele si ne dau impresia ca suntem genii si ca le putem prosti oricand vrem noi. De aia, probabil, cand iesim la o bere sau ne uitam dupa c*ru’ la una ele se prind asa de repede. De fapt ele nu au o intuitie atat de buna, ci dimpotriva, noi suntem varza la mintit.
Si avem machiaj, cosmetice, haine scumpe, chic, zdrente si orice altfel de prostii se mai gandeste un retard sa inventeze sa scoata bani. Noi, barbatii, nu suntem asa. Noi nu credem ca noroiul are puteri miraculoase in ceea ce priveste intinerirea, ci il consideram pur si simplu noroi. In ceea ce priveste hainele insa, in filozofia noastra, nu „conteaza cum esti imbracata ci cum esti dezbracata”. Dar femeile nu se fac „frumoase” pentru masculinitate ci si intre ele. N-ai sa vezi niciodata un mascul normal la cap ca se duce la un amic si-i zice: „Iti place cum m-am tuns?” pentru ca sincer nu ne pasa cum ne tundem. Ne tundem sa nu avem purici sau paduchi sau sa nu ne manance capul. Adica facem asta pentru ca e necesar. De asemenea consideram cateodata ca saliva poate fi folosita ca un fixativ mai bun decat cele existente pe piata si chiar nu ne pasa daca sapunul ne face pielea „delicata”. Avem si exceptii de la regula, de aia umblam in grupuri diferite.
Nu-mi cer scuze pentru articol, nu sunt misogin, sunt realist. Parerile sunt impartite [desi nu cred ca pot fi contrariat] si anunt ca se vor publica si „Propozitiile complicate”.
„consideram cateodata ca saliva poate fi folosita ca un fixativ mai bun decat cele existente pe piata”
MAXIM ! 🙂 10+
…si femeile au exceptii de la regula, si de aceea umbla in grupuri diferite. dar, DA, ai dreptate. felicitari sincere.