in Blog

Directorii de şcoli: “Noi vrem egalitate, dar nu pentru căţei” – sau complexul hitleriştilor şi al ceauşiştilor

“Eu vreau egalitate, dar nu pentru căţei” – acest articol nu este un pamflet,  despre Marius puteţi citi în Ziarul de Bacău.

Taman s-au trezit mai marii directori de şcoli şi licee să iasă în faţă, puţin, şi să arate că se simt ofensaţi că elevii îi consideră nişte dictatori. Adică de unde şi până unde se trezesc nişte mucoşi născuţi după 90 să le zică lor, oameni culţi şi dechişi, că-s dictatori, hitlerişti sau că habar n-au ce e aia direcţiune. Pur şi simplu nu se face aşa. Elevul trebuie să fie respectuos, să dea bună ziua pe stradă şi să se supună ca un bun pioner la comenzile date de principal, nu?

Vai, nu înţelegeţi greşit, pionerii erau foarte apreciaţi pe vremea comuniştilor cândva, iar profesorii, tovarăşii, aveau autoritatea supremă. În decembrie 89 a căzut un regim, asta înseamnă că au intervenit  câteva schimbări, pe care tovarăşii directori nu prea le acceptă. Şi ce fac ei? Ies în faţă, frumos şi compară sistemul educaţional actual cu cel de-atunci. Adică spun ei că era o vreme când învăţământul era altceva, respectul era baza şi nu se cuvenea ca un elev să răspundă unui profesor că era aspru sancţionat (spun ei, profesorii, în general).

Acum un puşti din CN  V. Alecsandri a făcut un film prin care încearcă să-l compare pe tovarăşul director cu Hitler. Asta pentru că i s-a interzis fumatul în şcoală şi s-a gândit băiatul să se răzbunde niţel. Dar problema nu este filmul, ci reacţia directorului care s-a gândit să-l bage pe artist ca subiect în consiliu profesoral, că merită o sancţiune, că denigrează liceul şi n-are voie. Cu alte cuvinte, nu i-a convenit să fie comparat cu Hitler, că el nu e dictator, iar eu, personal sunt de-acord cu el:

Stimabile Marius,

Denigrarea Partidului Comunist Român Colegiului Naţional Vasile Alecsandri şi scandarea împotriva tovarăşului Nicolare Ceauşescu domnului director sunt acte de trădare. Prin urmare, soarta dumniei voastre va fi decisă la următoare şedinţă a activiştilorconsiliului profesoral.

Partidul Direcţiunea

Bineînţeles că situaţia lui Marius se va discuta în consiliul profesoral, dar nu pentru că ar fi făcut ceva greşit, ci pentru că şi-a exprimat un punct de vedere pe internet. Adică a îndrăznit să apeleze la “Dreptul la exprimare”, nesimţitul dracului, pentru că nu a fost de-acord cu desfiinţarea fumoarului. Cineva, bineînţeles, a deschis şi el gura şi a zis că tânărul ar fi un fumător înrăit şi cam ăsta ar fi motivul care l-a determinat să recurgă la gestul CRIMINAL.

Păi bine domnule, stai să înţeleagă şi românul de rând: un elev e minor cam până prin clasa a 11-a. Ăsta e a doişpea, deci are sigur peste 18 ani. Teoretic are dreptul să fumeze, să bea şi să facă puşcărie că se dă la minore. Dacă regulamentul de ordine interioară interzice fumatul, atunci profesorii cu ţigara în gură ar trebui exmatriculaţi, sau să aibă cel puţin nota scăzută la purtare pentru că, în democraţie şi în faţa legii, drepturile sunt egale. Un bun exemplu de cultură civică.

Ceea ce iar e greu de înţeles este că sistemul zice că doar 10 clase sunt obligatorii. Clasa a 11-a şi a 12-a sunt la decizia elevului, care, având peste 18 ani, nu ar fi obligat să dea raportul la părinţi. Faptul că este major înseamnă că poate răsounde singur pentru faptele sale, iar absenţele se trec în contul lui. Mai mult decât atât, elevul ar trebui să aibă dreptul ca înştiinţarea de exmatriculare să nu vină acasă, iar toate informaţiile să-i fie transmise direct lui şi nimănui altcuive. Adică ar trebui să existe o politică de confidenţialitate. Părinţii pot sau nu pot fi implicaţi.

Asta ar însemna ca regula paşaportului de părăsire a teritoriului socialist şi emigrarea către cel democratic (chiulul de la ore cu bilet de voie) să iasă din ecuaţie pentru majori. Dacă regulamentul de ordine interioară cere maxim 10 absenţe, atunci să se aplice scăderea notei la purtare, dar fără prea mare tam-tam. 

Păi ce facem, instaurăm cenzura naţională sau ne căcăm pe noi? O lăsăm pe asta cu elevul şi trecem la indivizi mai serioşi, gen Şerban Huidu. Puşcărie!

Write a Comment

Comment

  1. Pai, pa vremea mea, a pionierilor, 18 ani ii faceai abia in clasa a 12-a, n-aveai cand sa te simti major cu tigarea-n gura, ca scoala se si termina, si te luau imediat si-n armata unde-ti ieseau toate fumurile pe nas, oricum. Acu’ aflu ca 18 ani ii faceti in clasa a 11-a. Fix asta-i diferenta: sunteti mai retardati, evidement! Maine-poimane o sa cereti si-un sexoar, nu doar un fumoar, ca doar la 20 de ani cati aveti unii dintre voi, nepionierii, va puteti si insura in liceu, si daca va vine, s-aveti si unde sa, nu?

  2. hahaha Pai sa ne adaptam la vremuri! Rele vremuri, ce-i drept, pt fumatori, dar moda vine din USA si mai noi si din UE, unde fumatul in institutii publice e interzis cu desavarsire. Nici restaurante nu mai gasesti pe acolo unde sa poti fuma. Asa ca bla-bla-urile cu pionierii si profesorii cei rai de altadata, cu nazismul si comunismul sunt, de fapt, pe langa esenta problemei. Care e democratia. Ce-i drept una prost inteleasa, dupa parerea mea: majoritatea dicteaza minoritatii. Naspa treaba…
    P.S. da’ stii ce buna e tigara fumata pe ascuns?! de 3 ori mai buna…

  3. Aha, deci nici profesorii nu fumează acolo. Iar elevii nu sunt sancţionaţi pentru filmuleţe puse pe youtube.

    PS: Nu sunt fumător şi nici elev 😀

  4. nici eu nu fumez, dar nu am nimic impotriva celor care nu ma “afuma” si consuma tigarete. aaaa, mi-am amintit. cei care se lasa de fumat, cica slabesc…asa o fi?! 🙂 sunt curios daca ip-ul meu e dinamic sau nu?

Webmentions

  • Pentru de dimineață | aghiuţă 20 aprilie 2010

    […] Talent irosit scrie despre complexul ceaușiștilor. […]