Crimele spitalului Judeţean Bacău (II): Protocolul şi protocoalele

Capitolul trecut vorbeam despre moartea în chinuri a doi pacienţi ajunşi la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Bacău.

Spitalul judeţean este mai rău decât o puşcărie, medicii mai corupţi decât gardienii, iar pacienţii sunt trataţi cu atât de multă dorinţă încât dacă unul dintre ei ar muri, ar însemna un motiv în plus de uşurare. Astfel, pacienţii sunt lăsaţi să dea ochii cu sfântul Petru, îngrijirea este superficială, iar protocoalele sunt: „Dă-ne Doamne cât încape”.

Există două tipuri de protocoale: cele legate de hârtii, formulare şi legislaţii, şi cele legate de mite, şpăgi şi bani aruncaţi aiurea pentru mârlanii care te scuipă între ochi. Să zicem că unui om i se face rău şi se duce la urgenţe. Dacă nu cheamă ambulanţa şi întră pe picioarele lui, atunci nu e considerat urgenţă. Dacă este adus cu altă maşina înafară de ambulanţă, la fel – este considerat că a venit pe picioarele lui şi nu se consideră urgenţă. Este pus pe aşteptare şi trebuie să stea şi să-şi dea duhul. Dacă vrea să fie tratat mai repede, trebuie să scoată din buzunar o sumă modică, aşa pentru munca depusă de asistentul sau medicul care se va ocupa de cazul lui. În acest mod, cazul lui devine urgent. De fapt e dublă urgentare că e omul bolnav şi contribuie la buzunarul medicului.

Există totuşi o parte bună la această situaţie pentru că toate babele care nu vor să fie tratate cu indiferenţă, cheamă salvarea. Chiar dacă nu au nimic, dacă sunt balonate sau le vine să râgâie – vor fi tratate precum un caz urgent. Acolo intervin protocoalele legale – se fac consultaţii, se iau analize etc. Dacă o persoană cu un caz mai urgent nu cheamă salvarea şi preferă să ajungă cu taxiul la spital, atunci ar putea fi bagată în seamă dacă va cotiza la venitul medicului. E bine că există opţiunea totuşi.

Protocolul de internare este unul fabulos. După cum spuneam – orice pacient pierdut este o uşurare, de aceea probabil o internare se face în seama cotizaţiilor. Nu doar un pacient a susţinut că a dat bani pentru a fi internat. De fapt a dat bani şi  pentru a fi internat, apoi a dat bani pentru ca asistentele să fie atente, apoi a dat bani pentru ca medicul să se uite peste caz şi tot aşa. Asigurarea practic nu există la SJU Bacău, dar asta nu contează. Dacă înainte se făcea treaba pe găini şi pe ouă de ţară sau sticle de vin roşu, acum sunt sume precise. Cu 5 lei obţii o informaţie, cu 10 lei mai multe informaţii, cu 100 de lei vine medicul şi te-ntreabă ce mai faci, sau cu alte sume poţi plăti externarea, anumite reţete, etc. Bineînţeles că acestea sunt dclarate doar de anumiţi pacienţi care zic aşa: „Dacă nu le dai nici nu se uită la tine”.  Şi cam aşa este.

Revenind la protocoalele legale. Există un sistem bine stabilit asemenea închisorii din Jilava, care ste alabil, probabil, la majoritatea spitalelor din România. Părinţii nu au voie să-şi viziteze odraselele . Pachetul se livrează prin intermediul asistentelor, iar pacienţii nu au voie, decât cu unele excepţii să se uite la geam. E vorba de minori în special. Motivează ei că sunt mulţi puşti care nu au cum să-şi vadă familiile pentru că vin din zone îndepărtate ale judeţului. Problema este îmsă, că nici pacienţii care se pot deplasa nu au voie să iasă să-şi vadă familiile. Mai rău decât atât, nu au voie nici să stea la geam pentru că vine o asistentă care interzice. Este vorba de ceva sanitar, psihologic, sau cine ştie – dar este vorba în acelaşi timp de o idee cam comunistă. Aici poate ne explică tânărul Cristi Tăbăcaru despre ce este vorba.

Protocolul ambulanţei.Există cazuri în care ambulanţa întârzie în funcţie de trafi sau d disponibilitate. Totuşi, un caz din luna decembrie 2009 suna cam aşa: o bătrână a chemat salvarea pentru că i s-a făcut rău şi făcuse hipotermie. Salvarea ajunge cu întârziere, femeia este luată cu targa, desculţă şi dusă la salvare. Salvarea nu pleacă încă ci staţionează. Trebuia să i se ia datele să se semneze formulare etc. Femeia era desculţă şi avea hipotermie. Cazul nu este atât de urgent pentru ca salvarea să plece imediat. Se mai iau câteva date şi pleacă peste vreo 10 minute. În timpul aceste femeia intră în şoc. Salvarea pleacă în regim de urgenţă cu semnale luminoase. Femeia moare la spital.

În mod normal, acele date ar trebui să fie luate după ce persoana ajunge la spital şi este înafara pericolului. Adică să nu moară dându-şi numele pe un formular stupid şi inutil.

Acest articol a fost scris după povestirilor celor ce au fost internaţi la spital, celor ce au avut rude internate sau prieteni, celor ce au fost martori sau făptaşi la cele specificate.