Vizorul este o componentă esențială a camerelor de fotografiat, mai ales pentru previzualizarea imaginii înainte de expunere. Numai câteva camere nu sunt echipate cu vizor, cum ar camerele repro. În camerele digitale, vizorul poate fi omis datorită afișării LCD pe spatele camerei.
În camerele moderne, vizorul pentru zoom-ul optic este cel mai important. Această variantă modernă a vizorului este folosit în camerele compacte, dotate cu obiectiv zoom.
Vizor la nivelul încheieturii
În camerele vechi, vizorul cu reflexie este cel mai comun mijloc pentru vizualizarea imaginii. Nu este foarte rentabil, dar este foarte ușor de adăugat unei camere cu burduf. Vizorul briliant este cel mai cunoscut în acest domeniu, și este format dintr-o lentilă, o oglindă înclinată la 45 de grade, și încă o lentilă înclinată pentru a vedea imaginea reflectată. O versiune a acestui model a fost micuțul vizor Watson. O versiune specială, a fost vizorul Stellar, format numai din oglinzi concave.
Aparatele SLR mai vechi au un vizor luminat cu un ecran mat și folosea aceleași lentile ca obiectivul. Înainte de expunere, oglinda este ridicată astfel încât lumina cu imaginea subiectului să poată pătrunde prin lentilă, către planul de imagine unde shutterul planului focal permite expunerea pe film pentru instantaneu. Camerele TLR au vizor cu propriile setări pentru focalizare, combinate cu o oglindă și un ecran mat. Împreună ele sunt clasate ca obiective la niveluk încheieturii (sau la nivelul pieptului).
Vizor la nivelul pieptului
Alte vizoare optice sunt plasate pe camerele mai vechi, deasupra acestora, avțnd rolul unui mic telescop. Din 1950, aceste vizoare au fost din ce în ce mai mult integrate în corpul camerelor. În camerele mai vechi, vizoarele erau alcătuite din numai din lentila frontală și lentila oculară.
Vizoarele erau mai degrabă invers „telescopului” deoarece afișau imaginea mai mică decât în realitate. Aceste vizoare erau de tipul „invers Galileo” sau ”Newton”.
Vizoarele pentru zoom, moderne, pot fi mult mai sofisticate. La fel sunt și telemetrele supraimpose și cele cu corecția parallax. Eroarea parallax este cauzată de un sistem optic poziționat paralel cu sistemul optic al camerei, de aceea vizorul nu va avea niciodată aceeași imagine cu cea care va fi expusă pe film. Această eroare se corectează prin poziționarea obiectivului foto în poziția vizorului.
Vizoarele moderne arată mai mult decât imaginea expusă. În cele mai multe cazuri, un cadru luminat sau o linie luminoasă pe vizor indică nivelul de expunere așteptat. Din 1960 au fost scoase câteva astfel de indicatoare. Primele au fost roșii/verzi pentru a indica dacă alinierea setărilor este corectă sau nu. Se foloseau la camerele cu expunerea controlată de un contor de selenium. În zilele noastre, un LED verde este standardul care indică focalizarea corectă sau autofocalizarea completă. Alte informații pot apărea pe vizor sau pot fi afișate într-un cadru al LCD-ului. În anii 1970 și 1980, un rând de LED-uri situate șângă vizor indicau setările necesare.
Vizoare SLR
Vizoarele din SLR-urile moderne afișează imaginea din obiectiv și sunt completate cu o pentaprismă și un ocular sau o oglindă plus ocular. Cu aceste adăugiri, vizorul de reflexie devine vizor ocular și permite fotografului să vadă imaginea cu toate setările și filtrele aplicate pe obiectivul foto.
Vizoare de cadru
