in Blog

5000 de euro pe un Nokia 1100?

Una din cele mai mari stupidităţi care a putut ieşi din câteva legende urbane lansate pe internet. Se zice despre acest telefon minune că poate sparge coduri bancare şi că nu poate fi interceptat de SRI atunci când porţi o discuţie la telefon. E o minune şi o piesă revoluţionară din punct de vedere tehnologic. Totodată el a fost incriptat cu un cod extraterestru, pe care doar cei de la NASA şi cei de la FBI au auzit.

În România se vinde acum de la 2000 de euro în sus. În urmă cu un an, dacă dădea cineva 10 euro pe el, lumea era fericită. Adică un telefon îl iei să vorbeşti, să trimiţi un mesaj iar ceea ce te interesează la el este să nu fie cărămidă, să ţină bateria mai mult de două zile şi să fie 100% funcţional pe partea telefonică. Adică minimum. Nokia 1100 are şi lanternă – e un plus pentru el, dar în niciun caz nu e de o mie, două, trei sau zece mii de euro.

În primul rând convorbirile pot fi ascultate de către personaje sinistre care s-au săturat de uitat la filme porno că n-au ce face dar primeau salarii extraordinare, însă ei habar nu au pe cine ascultă. Ştiu că ascultă numărul 07xxxxxxxx care a sunat la 07xxxxxxxx – însă chiar habar nu au cine sunt X-urile alea. În al doilea rând, o convorbire este ascultată numai dacă îndeplineşte anumite condiţii – adică e pe puncte ca la “Prima casă”. Dacă ai fost în puşcărie sub acuzaţii mafiote, dacă vorbeşti mai mult de 13 ori cu aceeaşi persoană în intervale scurte, dacă pronunţi anumite cuvinte indecente cum ar fi fanteziile tale cu preşedintele României sau alte fenomene de genul. Asta nu înseamnă că te împiedică cineva să te duci ma magazin, să dai 12 lei pe o cartelă, să-l suni pe Băsescu şi să-l ameninţi cu violul. Dai foc la cartelă şi totul dispare ca prin minune că SRI, FBI sau CIA habar n-au cine dracu eşti.

Iar asta te costă – 4 euro. Nu 10000 nu 5000 ci doar 4. Dar e prea complicat. În ceea ce priveşte conturile bancare nu prea e nimic de spart. Conturile de regulă sunt publice, este un pin personal care îţi blochează contul la 3 încercări – valabil şi pentru carduri – şi anumite parole care sunt (de obicei) personale, adică nu sunt făcute sub algoritmi. Practic posibil de spart însa în niciun caz cu un telefon mobil făcut în Germania.

Şi cumpărători sunt, cu banii jos încă. De ce? Pentru că orice român visează să se îmbogăţească peste noapte dintr-o prostie. Sau poate e ceva organizat, pentru speranţe – nivelul de trai este atât de jos la noi încât orice sclipire e văzută de toţi ca fiind nepreţuită. Sau poate ar costa puţin peste 3000 de euro, nu?

PS: Oare de ce să nu pun pariu că totul este o minciună lansată de media pentru a demonstra ceva?