Vişinel Balan – un talent irosit, în cursă pentru a candida la Consiliul Local Bacău, în 2012

Oficialii PNL din Bucureşti au venit cu o idee destul de bună pentru a-şi selecta candidaţii la Consiliile Locale din ţară pentru anul 2012. Au zis ei să facă un site unde să se înscrie candidaţii şi, în funcţie de numărul de susţintori din oraşele respective, să fie trecuţi pe listele electorale.

Personajul nostru, Vişinel Balan, este un tânăr PNL-ist, exilat cu facultatea prin Bucureşti. A făcut liceul la Colegiul Naţional „Ferdinand I”, a coordonat o serie de proiecte, acum este student la facultatea de teatru(nu prea contează cum se cheamă), a făcut şi dreptul, etc. Cu alte cuvinte, este un tânăr cu studii superioare. Motivul pentru care merită susţinut în Bacău este simplu: chiar îl freacă grija de una alta.

Şi nu vorbim aici că vrea să vadă zorzonei la spitale, stadioane sau finanţări pentru echipele de fotbal. Zice el că „e important ca fiecare cetăţean să înveţe că nu doar cei de la cârma oraşului au o datorie faţă de comunitate, dar nici să facă cetăţeanul munca celor de la cârma oraşului„. Asta înseamnă că ar susţine mai degrabă politicile publice de dezvoltare.

La fel ca noi, este cam SĂTUL:

*să calce prin noroaie,

*să vadă cum sunt anumite hotărâri iniţiate de anumiţi consilieri care nici astăzi nu se respectă,

*să fie martorul marionetelor din Consiliul Local,

*să vadă cum se votează unanim cu două împotrivă,

*să admire circul cu animale din ultima zi de joi a lunii,

*să nu existe o oarecare transparenţă a cheltuirii banului public,

*să fie alţii cu iniţiativă în locul consilierilor locali (lenea-i cucoană mare)

Da, toate acestea, adunate, sunt lucruri de care mă freacă grija şi pe mine şi despre care am scris o droaie de articole şi pentru care, alături de Vişinel, am încercat crearea grupului IPB (de vreo 3 ori). De altfel, sunt lucruri care ar interesa cam pe orice localnic cu capul pe umeri. De data asta există posibilitatea, ca la un partid, să alegem noi cine să candideze  şi nu ni se va mai prezenta pomelnicul de vot: Mircea, Mihai, Ilie etc.

Vişinel este trecut, momentan, pe Sectorul 2 Bucureşti, dar are garanţia preşedintelui TNL (Alexe Florin) că, dacă va strânge cel puţin 1000 de susţinători, va fi primul pe lista consilierilor PNL din Bacău. Iar, cum eu nu am încredere nici în Toma, l-am întrebat şi pe Stavarache care a promis acelaşi lucru.

PS: Prin Vişinel avem şansa să mai eliminăm din mârlanii care beşesc scaunele din Consiliul Local doar de dragul de a le amorţi mâna la abţineri.

25 de comentarii

  1. Dragul meu prieten Stefanel,

    Iti transmit Sarbatori Fericite alaturi de cei dragi.

    Sper ca replica „ce e cu gunoiul nasta baa:)))” sa fie doar o iesire necontrolata.
    Nu te cunosc, ceea ce ma face sa nu comentez mai mult decat ar trebui.
    Vreau sa te bucuri ca si mine de aceste sarbatori minunate ce vin navala peste noi.
    Iti transmit ganduri bune.
    Fii fericit alaturi de cei dragi.

  2. Textul de mai sus mi-a transmis doua lucruri:
    1.Principala nemultumire a ta e legata de seful tau de partid si de colegii tai, din CL (mai bine de jumatate sunt PNL).
    2. Dpdv organizatoric esti zero, avand in vedere ca ai incercat de 3 ori sa infiintezi un „grup” si nu ai reusit.

    Intrebare: candidezi din partea PNL?

  3. Dpdv organizatoric stau foarte bine deoarece grupul exista ca o echipa de initiativa.
    Faptul ca nu s-a infiintat asociatia Impreuna pentru Bacau se datoreaza excusiv mie, am considerat ca nu are sens sa facem ceva in care eu trebuie sa vin in fiecare weekend ca sa stimulez sa faceti ceva pentru acesti oamenii. Atunci am hotarat sa ramanem grup de initiativa, cand ma voi intoarce din Bucuresti la Bacau am sa pun bazele unui astfel de ONG. Activitatea mea cu tinerii este una legitima si se bucura de apreciere. Ce ce ma stiu in calitate de organizator stiu cu cine au de-a face. Legat de nemultumirile mele fata de colegii nu-mi permit sa comentez. Fiecare dintre noi avem un stil de lucru, si actionam dupa constructia noastra.
    In contextul actual sunt candidat/reprezentant al PNL-ului. Nu pot garanta in contextul unei aliante cu PSD-ul.
    Iti multumesc pentru reactie.
    Iti urez o zi placuta, cu multe realizari.

  4. Grup de initiativa, studii de fezabilitate…ne dorim sa construim, intentionam sa ridicam, vrem sa realizam…cunoastem stilul. Asteptam si noi ceva concret.

    In contextul unei aliante cu PSD, al cui candidat/reprezentant vei fi?

    Iti multumesc pentru reactie.
    Iti urez o campanie placuta, cu multe realizari!

  5. In contextul unei aliante cu PSD-ul nu voi fi candidatul lor. Nu ma pot exprima acum din partea carui partid as mai fi, poate voi candida independent sau pur si simplu ma retrag din cursa.

    Iti multumesc pentu timpul acordat.

  6. Domnisorule candidat coboara cu picioarele pe pamant. Pentru filiala Bacau tu nici nu existi, nici macar ca si cantitate neglijabila. Imi pare rau pentru tine, dar visezi.Pentru a fi cel putin luat in sema ca potential candidat, oricare ar fi functia, fie ea si de secretara de partid, trebuie sa te vada lumea pe la sediul filialei.Tu nu semnifici,cu parere de rau,nici trecut, nici prezent si cu atat mai mult, nici viitor pentru Filiala Bacau. Asa ca „vise parinte”.
    Nu stiu cum poti vorbi de Bacau ca si cum ai sti ce se petrece la nivelul acestuia. Nici macar nu locuiesti aici si atunci de unde atatea judecati de valoare din partea ta. Consiliul Local Bacau e pe departe cel mai activ si responsabil consiliu de cand exista acesta, fapt pentru care iti interzic, ca cetatean de rand, si nu cu rautate, ci foarte obiectiv, sa incetezi a te mai erija in speranta de bine a urbiei in care traim.Nu te mai juca cu vorbele ca si cum ar fi papausi, masinute sau alte cele cu care in copilaria ta,asa cum ti-o amintesti,nu ai putut sa o faci.

    PS : Asazisului scriitor al textului de mai sus ii recomand sa nu puna in gura Domnului Primar Stavarache vorbe pe care acesta nu le-a spus.Tine de bunul simt si de morala in fapt si drept.

    1. Domnisoara,
      1. La cum il saruti in poponet pe primarul Bacaului, e clar ca n-ai dat ochii cu dansul de prea multe ori.
      2. Inainte de a judeca precum o pitegaiata frustrata, ai putea sa verifici daca acea conversatie dintre mine si primar a avut loc cu martori.
      3. Asa se practica postacismul la voi in PNL, sau azi e o zi mai speciala?

  7. @ un sfatuitor
    Iti multumesc pentru ca ma urmaresti, ca te intereseaza evolutia mea. Datorita tie, constientizez si reusesc sa iau legatura cu realitatea. Bacaul pentru mine ramane o prioritate, in timp ce pentru tine ramane o fantezie. Urmareste-ma, analizeaza-ma si comenteaza obiectiv ceea ce este real. Nu fi un instrument de manipulare a celor ce se amuza si se distreaza pe seama ta.
    Indiferent care iti este varsta, eu te rog sa te bucuri din plin de viata si sa fi un copil pana la moarte. Si nu te mai gandi ca nu am avut jucarii, deoarece, vei fi suprinsa, am avut mai multe decat tine.
    Iti multumesc si o seara buna!
    PS: Prostia este molipsitoare, ca si invidia.

  8. Ca sa te informe domnisoara sa sti ca tanarul BALAN VISNEL chaiar si a terminat liceu in bacau si pe deasupra contacutul il are in permasneta cu cetatenii bacaoanii asa ca incearca sa ti reformulezi cuvintele deoarece eu ail stiu ca am fost colegi in bacau si in prezent de asemenea,pe deasupra a participat la diferite evenimente la care am fost si eu prezent. Aveam varsta de 16 cand m am mutat in bacau si defiecare data eram cu el pe la partidul PNL de asemenea a organizat multe proicte la nivel local cu membrii partidului PNL. Multe proiecte sau desasurat cu un mare succes datorita ambitiiei lui. Momentan am varsta de 21 de ani si si sunt student la facultatea de pshiologie si stiintele educatie din orasul cluj- napoca. DE ce crezi ca nu ar putea candida? tie teamaa ca ar fi mult mai bun ca tine? Sfatul meu e sa analizezi din punct de vedere cazul mult mai bine si inainte sa afrmi un lucru despre un om incearca sa gasesti raspunsurii concrete nu panflete! Punand acest articol nu are nici o valoare cu ceea ce ai scris tu,in primul rand acest articol nu si are un nume si un expeditor concret, pe cand acest ” DOMNISOR” pe care il numesti tu exista e destul de vizibil in concluzie tu ca persoana nu existi, iar bacaul il asteapta deoarece avem nevoie de un candidat precum BALAN VISINEL!!!!!!!! cu stima si respect al tau coleg elvis

  9. Draga sfatuitorule anonim inainte sa postezi un comentariu te rog intai sa consulti un DEX deoarece din cate observ in comentariul postat mai sus , cunostintele tale de limba romana sunt medii pot sa spun chiar meriocre , dar pana la urama asta nu e treaba mea . Iar daca vrei cu adevarat sa fii luat in seama ai putea sa iti treci si tu numele ca sa nu mai fii un simplu anonim (asta daca nu iti este cumva rusine cu numele tau) . Apoi sincer m-am saturat de inteligenti anonimi care isi dau cu parerea de uni sau de altii si care dau sfaturi . Vorbele nu valoreaza nimic , daca vrei sa demonstrezi ca asa cum se spune in popor „ai coaie” as vrea sa vad totusi si niste fapte , ca la sfaturi ne pricepem toti . Stiu ca e ceva nativ romanesc sa ii tragem in jos pe cei care incearca sa faca ceva din simplul fapt ca ne e frica ca: „vai doamne ajunge sus si se umplu de bani” ! Asa ca hai sa lasam „pupincurismul” deoparte . Vorbele sunt putin importante faptele contaza. Hai sa dam o sansa tinerilor ca de cei batrini eu unul sunt satul . Daca mai vrei lamuriri pot sa iti las un numar de telefon pe care sa stam de vorba . Vorba multa saracia omului , data viitoare vreau sa vad fapte si apoi vorbe !

  10. :Bully: …mai Visinel mai,ce-ti trece prin cap ?..vorba cuiva,nu te-am vazut pe la sediu de vreo doi ani.Vino,pune fundu’ la treaba si promovarea poate veni de la sine,nu umbla cu smecherii de astea ca nu tine .
    Te asteptam acasa ratacitorule,sub rezerva sa mai poti comunica in limba provincialilor dupa atata Bucuresti.
    Vino acasa Visinel-Bucurestel.

  11. Cu drag as veni acum! Insa licenta este o prioritate acum in viata mea. In ceea ce priveste activitatea mea fata de PNL pot spune ca am dat rezultate destul de mari. Nu-mi fac grija din acest punct de vedere. Eu nu vin la Bacau pentru PNL, vin pentru Bacauani. Vin pentru cei ce cauta sa aiba o administratie pe intelesul lor. Vin pentru cei ce vor sa munceasca. Sunt omul la momentul potrivit.
    Iti urez o vacanta placuta!

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.