Sâmbata asta am trecut puţin prin Braşov ca să mă minunez într-unul dintre cele mai bine promovate oraşe din România. Este fantastic şi poate voi dedica un articol în care voi spune ce merită văzut şi ce trebuie halit.
În schimb, acum voi povesti despre promovarea teatrului. În Bacău, de exemplu, promovarea teatrului se face prin metodele moderne: bloguri, internet, puţin ziar şi câteva afişe în format A4. Desigur, ar mai fi reclama din faţa clădirii în care se ţin spectacolele, dar aia este atât de dărăpănată la exterior, încât preferi să o admiri de vis-a-vis.
Braşovenii au abordat o strategie clasică şi care are, cu siguranţă, efect: panouri imense în centrul istoric. Pe-acolo trec şi turiştii şi localnicii. Nu ai cum să nu le bagi în seama, mai ales că între ele se găsesc ATM-uri, coşuri de gunoi sau bănci. Iar, dovada că ideea este foarte bună, găsiţi spectacole şi din Bucureşti, dar asta este aşa.. pentru turiştii de weekend.
Nici italienii nu sunt mai prejos când e vorba de afişe. În Torino, de exemplu, erau pereţi de clădiri îmbrobodiţi în scene de film uriaşe, pentru a promova o nouă peliculă italiană. La fel erau şi pentru piesele de teatru.
Da. Simplu, direct, cu litere cit casa si loc strategic ales. Stiu sa foloseasca comunicarea mediata.
Stiu sa arate ca exista.