Şi încă unul pentru presă: “Jurnalismul cum îl visam cândva, naiv fiind” şi “ancheta fără casă”

„Să nu inventăm roata” – dar dacă roata nu există?

Mi-a luat ceva timp să mă gândesc la cum să scriu ceea ce m-a detaşat de o meserie la care ar fi fost minunat cândva să mă imaginez. Probabil era o memorie tristă a unui film bun din anii 30, când erau speculate mai ales imaginile cu străzile din New York şi cu tinerii care vindeau multe ziare în pantaloni scurţi pentru câţiva cenţi.

Sau probabil era vorba de imaginea unui om de leafă care-şi încheia ziua de muncă şi-şi aducea acasă un ziar pe care-l trântea pe masă şi-l răscolea mai târziu să vadă ce se întâmplă în lumea modernă. Poate era doar asta şi mi se părea că a avea numele pus sub un articol era o onoare pentru cel ce se mândrea cu asta. Vedeam, citind un ziar alb negru despre Văcăroiu sau Victor Ciorbea, un amalgam de cuvinte aşezate chinuit de un om care a muncit mult să obţină acea informaţia.

În niciun caz nu ar fi fost vorba de un comunicat trimis şi copiat pe o altă bucată pe hârtie sau nu ar fi fost vorba de o ştire scrisă de umplutură. Eram prea orb să mă gândesc că de fapt jurnalismul a fost şi este un soi de făină de mămăligă necernută şi fiartă, dată mai apoi la fomişti să fie digerată.

Acum? Se poartă acelaşi sistem: un cumul de articole aruncate pe tipar şi scoase la vânzare în câteva chioşchuri pustii. Şi se vinde ziarul, din ce în ce mai puţine exemplare, pentru că lumea a descoperit internetul. Ştirile se găsesc uşor, dar nu şi acea parte a presei care impresiona, cândva, pe cel ce aprecia meseria. Da, ziariştii erau mai importanţi decât politicienii, mai serioşi decât vedetele şi, cam maximul pentru cel ce-şi vedea viaţa într-o carieră excepţională.

La naiba, îmi imaginam o adrenalină extraordinară şi o satisfacţie nu dată de leafă pe cât de calitatea textului şi lauda ulterioară. Un soi de poliţist detectiv care se duce, întreabă, află cine a comis crima, de ce a comis-o, are interviu cu presupusul suspect, publică dovezi, află ce nu ştiu alţii şi pune pe hârtie informaţia pe care a găsit-o nu într-o zi, ci în 5, 6.

Nu am găsit asta în jurnalism, la nimeni. Nu am auzit decât discuţii  şi informaţii redate mot-a-mot după gura poliţiei, decât politicieni a căror declaraţii sunt redate subiectiv şi neconsolidate şi tone de informaţie necizelată, neinvestigată- practic virgină.

Nu există supermeni în presă, iar Kent este numele unui pachet de ţigări care-ţi dă cancer precum îţi doresc cei ce-ţi citesc lucrările scrise de umplutură pentru oameni mult prea plini deja. Jurnalismul nu mai este o meserie de care să fii mândru, iar cei din domeniu o confirmă. Ziceţi, câţi ziarişti ştiu să-şi poarte legitimaţia? Răspuns: Doar nu-s securişti.  Da, vedeam legitimaţia la fel de importantă precum însemnele unui detectiv.

PS: Am un subiect de anchetă fantastic care implică ceva contracte semnate de un individ din interiorul primăriei. Am dovezi, vreau să mă informez, să o scriu şi s-o public, dar nu am unde.

Verbele la imperfect se referă la ceea ce se întâmpla în imaginaţia mea şi nu că ar fi fost vreodată aşa.

6 comentarii

  1. Tu nu ai o ancheta, ci detii niste informatii. Cum nu faci
    diferenta, nu ma mir ca n-ai publicat. Dezvata-te sa scrii despre
    lucruri pe care nu le cunosti. Invata cum se face si ai sa vezi ca
    nu tot ce zboara se mananca, adica nu orice informatie devine
    ancheta. Nu singura. Trebuie sa mai documentezi, ca sa ai ce
    publica. Deocamdata, in presa, esti doar un habarnist care-si da cu
    parerea.

  2. @Aghiuta – PS: Am o anchetă fantastică care implică ceva contracte
    semnate de un individ din interiorul primăriei. Am dovezi, vreau
    să mă informez, să o scriu şi s-o public, dar nu am unde.
    Iar
    in presa nu exist 😀

  3. De ce nu o scrii la tine pe blog ? Documenteaza complet, scrie si
    vei fi citat (sper ca nu si furat) de orice ziar national. Sau,
    daca vrei sa fii doar o sursa, mai documenteaza-te in privinta
    ziaristilor din Bacau si incredinteaza informatiile cui consideri
    tu ca ar fi capabil sa duca la final acea ancheta, cui a mai avut
    realizari in domeniul asta, nu stiu, tu iti stabilesti criteriile.
    Fa ceva cu informatiile pe care le ai… Asa, stai si te plangi ca
    ai o ancheta sau – ma rog – informatii si nu ai ce sa faci cu ele.
    Sunt o multime de „ziaristi” care fac asta zilnic in presa din
    Romania, vrei sa fii unul dintre ei ? Trimite dosarul intr-un plic
    la 5 ziare nationale si la toate de pe local si vezi care o publica
    primul…sunt solutii, totul e sa vrei mai mult decat sa-ti plangi
    de mila pe blog, pe motiv ca presa locala nu e ca alea din filmele
    americane… OK, bun venit in realitate, hai sa ne ridiciam si sa
    facem ceva, chiar daca nu suntem in New York si nici nu desfiintam
    retele mafiote cu o ancheta jurnalistica…

  4. @Codrin – Voi corecta partea cu ancheta. E doar un subiect de
    ancheta, insa m-a luat cam tare cu fotbalul. Cand zici ca ai un
    meci, nu inseamna ca l-ai jucat deja.

  5. Blogu-i viitorul! ofera un plus de libertate, de accesibilitate, de
    viteza de reactie, de „acoperire regionala”, de independenta. Si
    alte avantaje, care-or mai fi. Ca si ziar local eu imi aduc aminte
    de cel numit „Pur si simplu” aparut dupa anii ’90. Cred ca a fost
    maximul de calitate pt acest gen de publicistica pe care l-am avut
    noi, bacauanii.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.