Poșta Română: De-aia trebuie să aveți salariile mai mici!

Cu dragoste pentru niște angajați imbecili. În viața voastră să nu trimiteți un act prin intermediul poștei patriei și am să vă prezint două situații pentru o singură corespondență

În primul rând am avut de trimis un contract până la București. Ca un adevărat gentleman, am optat pentru o recomandată, dar nu m-am sfiit să caut să văd dacă am pus adresa corectă. Dovadă a seriozității mele, aflu că firma cu care am colaborat și-a schimbat, ulterior sediul, adică am pus-o. Am sunat la Poșta Română unde mi-a răspuns o duduie:

„Domnule Juverdeanu, nu e nicio problemă. Mergeți cu chitanța la sediul poștei de la care ați făcut expedierea și spuneți să schimbe adresa.”

Adică nu m-a făcut prost de put că nu m-am obosit să verific adresa ci mi-a spus că există o rezolvare. Super tare! Mă duc la Poșta numărul 1 din Bacău. Acolo aflu cât de prost am fost și cum nu se poate face nimic și că trebuie să aștept returul. N-am țipat, n-am ridicat volumul, dar a venit totuși „șeful” care a văzut că insist de vreo 10 minute să-i explic angajatei că „Am sunat la București și se poate schimba adresa, chiar dacă a ajuns la destinația pe care imbecilul de mine a trecut-o pe plic”.

Vine, așadar, domnul șef, ia chitanța, pleacă vreo 5 minute, timp în care dă vreo 400 de telefoane, se întoarce înapoi:

Luați scrisoarea, mergeți la ghișeul 6 și vorbiți cu doamna dirigintă.

Doamna dirigintă, o duduie deșteaptă rău, mă întreabă cu interes: „Dar nu mai bine așteptați reuturul?”. În traducere liberă, asta înseamnă: luați frumos chitanța, mergeți acasă, așteptați 2 săptămâni până se pune scrisoarea pe retur, încă 3 zile să se facă transportul, 2 săptămâni pentru vasectomia tuturor angajaților poștei, iar prin 2012 găsiți și contractul. Deci nu. „Atunci, faceți o cerere aici.

Mă pun, deci, să scriu o cerere: Subsemnatul… declară că-s bâtă și că trebuie să schimbați adresa recomandatei cu numărul, la adresa.. . Semnați aici. O dată aici. Treceți vă rog și fosta adresa. Bun, asta e pentru mine.

Cu alte cuvinte, diriginta m-a pus să scriu în fața ei o cerere pentru ea prin care i-am cerut să schimbe adresa. Mișto, nu? Mai departe a venit ea cu un formular tip pe care a scris o altă cerere, de la ea pentru tipa de la ghișeul 9. Apoi m-a trimis pe mine la ghișeul 9 să stau la coadă. După alte 26 de minute pierdute a-mpulea, tipa de la ghișeul 9 îmi zice așa de frumos:

„Domnule Juverdeanu, faceți o cerere prin care îmi cereți să schimb acea adresă”
„Dar am mai făcut una, este la doamna dirigintă”
„Păi trebuie una și pentru mine”

Adică s-au făcut trei cereri pentru ca duduia să scrie un email și să-l trimită la București. Dar nu-i nimic, prostia a fost a mea. Mai departe însă, lucrurile n-ai mai fost așa frumos.

A doua situație sună cam așa:

După două zile primesc un telefon de la destinatar cum că a ajuns contractul. Ce poate fi mai frumos decât să afli că, după ce ți-ai petrecut 2 ore din viață la poștă convingând angajații să-și facă treaba după propria lor etică, plicul a ajuns într-o stare de-ți vine să borăști și mațele din tine. Într-un fel, contractul e lipit de plic, rupt, iar plicul răpănos. Dragoste curată, zic eu.

Așa că rog, pe această acel, toți angajații poștei care plâng din cauza salariilor: spurcați-vă colegii imbecili!