„Procedeul de promovare a mersului cu bicicleta” sau „cum se face frecţie cu apă de la chiuvetă”

…  ca să ne imaginăm un scenariu: sunt o persoană destul de complexă – am casă, am maşină şi un job cum se cade. Merg pe trotuar cu interes şi îmi place să-mi parchez maşina pe unde-apuc, adică foarte prost pe mijlocul străzii. Amendă nu plătesc pentru că e criză iar poliţiştii nu au un plan pus la punct să aducă o contribuţie esenţială la buget. De ce să merg cu bicicleta? Să put a transpiraţie la serviciu, vă rugăm fiţi serioşi. Dacă vreau să fiu eco-friendly, îmi iau un hibrid.

ONG-urile nu vor reuşi niciodată să convingă oamenii ăştia să se plimbe cu bicicleta prin oraş. Ar fi de-a dreptul stupid şi cred ferm că dacă toţi cetăţenii şi-ar permite, oraşul ar fi plin de jeepuri parcate pe linia continuă. Nu e vorba de nesimţire, ci de natura umană – omul face tot ceea ce îşi permite. Plus că ar fi de-a dreptul inuman ca la 40 de grade să mergi cu bicicleta la serviciu şi să asudezi ca un porc într-o sală de conferinţe.

Aşadar ceea ce ar trebui promovat la mersul cu bicicleta ar fi faptul că se poate merge la o plimbare, se poate înlocui cu mersul la sala de fitnes, se poate ajunge la antrenamente sau, ocazional şi când nu te topeşte vremea, la şcoală. Bineînţeles că la ultima ar fi bine să te asiguri că şcoala este dotată măcar cu apă rece şi grupuri sanitare igienizate, pentru ca sala de curs să nu se transforme într-un autobuz de nespălaţi (mulţumesc, Doamne, pentru săpun).

Cert este că, pentru a convinge lumea să facă toate cele menţionate mai sus trebuie aplicată o strategie mai simplă şi în niciun caz cea cu meeting-urile (da, aşa se scrie dacă respectăm limbile germanice). Şi da, mă refer la acele întâlniri care necesită aprobare de la primărie şi vreo 2-3 maşini de poliţie care să însoţească 300 de biciclişti care fac maxim 10 kilometri prin oraş pentru a dovedi ceva. Este o prostie totală, şi-am să explic de ce, punându-mă într-o situaţie banală:

Sunt un tânăr de vreo douăzeci de ani care abia merge 3 kilometri pe zi până la magazin, cu taxiul. Mă uit la televizor sau citesc pe internet că porcii merg pe stradă cu bolizi (serios, îmi imaginez un cap de porc la volan), cum se urcă pe trotuar, cum omoară lumea pe trecerea de pietoni şi aşa mai departe. Mă uit de zece ori înainte să traversez strada şi mă rog la Dumnezeu ca următorul taxiu în care mă urc să aiba airbag, ca ,dacă intră porcul în mine, măcar să rămân cu capul pe umeri. Îmi fac 10 cruci când trec pe lângă o biserică şi încă 20 dacă trece o ambulanţă prin zonă. Când văd unul că merge pe bicicletă pe stradă mă duc să îi aprind o lumânare la cei vii şi una la cei morţi (pentru orice eventualitate).

Apoi vine unul la mine (sociopat, distrus şi lipsit de viaţă personală) şi-mi zice: „Hai cu bicicleta, lasă taxiul”, iar în mintea mea sună a: „Vrei să te sinucizi azi, hai că am o idee”.  Şi-l vezi cum se plimbă bine mersi, alături de 300 de biciclişti, cu o maşină de poliţie în faţă, alta în spate şi vreo două motociclete alături. „La naiba, ce mişto! Vreau să mă duc la Letea să-mi cumpăr hârtie igienică, câte maşini de poliţie vin după mine? Sau vreau să cumpăr brânză pentru papanaşi din piaţă, ce facem? Nu chemăm încă 299 de biciclişti sau trei maşini de poliţie să mă ghideze?”

Ideea este că, pentru a convinge omul să pedaleze din când în când, trebuie să îi demonstrezi că o poate face şi singur. Restul e frecţie curată şi risipă de vreme, pentru că el ce zice: „Da, cu poliţie toţi au curaj, dar să-i vedem singuri cum se descurcă”. Şi are dreptate, adică unde sunt cei 300 de biciclişti când nu e meeting pro ecologist sau pro bicicleta?