in Blog

Nu voi mai scrie pe talentirosit.ro

Începând de azi am trecut pe un domeniu propriu. Au existat câteva îndemnuri ca să fac asta pentru dezvoltarea brandingului personal. Au existat și câteva critici de genul: traficul tău e mai mare decât al meu pentru că voi sunteți 5.  Pot să zic că toate astea au influențat foarte puțin, iar decizia finală am luat-o dintr-un motiv cât se poate de simplu: nu mai sunt un „irosit”.

Am început să scriu din ce în ce mai rar, articole de ale căror subiecte mă interesează și de care am certitudinea că nu sunt prostii. Mă axez mai mult pe materiale tehnice, din domeniul meu și sper să conving că pot exista și ca blogger individual. Meseria pe care o practic (tot din pricina talentirosit.ro, oarecum) îmi cere să fiu mai ușor de găsit.

De cealaltă parte, pe talentirosit.ro voi înceta activitatea ca blogger, dar voi rămâne administrator. Poate voi mai țipa din când în când pentru a mă face auzit în legătură cu unele chestii (cel mai probabil până când google va lua seama de existența acestui blog). În orice caz, am început să creez o rețea de site-uri din care talentirosit.ro nu face excepție și de aceea îmi va fi mult mai ușor să cresc.

Cam atât.

PS: Îmi pare rău, dar mai lacrimogen decât Florin nu pot să fiu.

Write a Comment

Comment