Legea în Bacău se face cu ulei ars

Articol publicat si pe bacaultau.ro

Românii sunt originali când n-au ce face sau când se plictisesc de moarte prin casă. În Bacău, la o scară a unui bloc de pe strada Milcov, un „concetăţean” s-a gândit că ar fi bine să ia legea în propriile sale mâini şi să se ocupe de capitolul „tulburarea liniştii publice”. Astfel a luat o găleată de ulei ars şi a început să ungă gardul vecinului de la parter (în cazul de faţă este vorba de un cabinet stomatologic) pentru ca „huliganii” şi cei care fac gălăgie să nu se mai adune în faţa scării. Iar pentru că, probabil nu mai avea ce face cu restul, a turnat puţin (mai mult) şi pe scări.

Acum zona arată ca şi cum aici nu ar fi trăit oameni civilizaţi ci animale, sau mai bine zis, nişte porci în toată regula. Gardul uns, uşile de la scară mânjite cu ulei de care puştii de 4-5 ani s-au murdărit pe mâini în timp ce se jucau. Acum oricine calcă este obligat să păşească „negreala” ca să nu intre cu ea prin casă. Probabil că în mentalitatea persoanei respective (şefa scării după cum zic martorii) – a merge cu salopeta când încerci să ieşi sau să intri în casă este ceva normal.

Cetăţenii municipiului Bacău au la dispoziţie mai multe numere de telefon pentru ca oamenii legii să fie înştiinţaţi de astfel de situaţii. Printre acestea se află şi numărul de la Poliţia Primăriei (0234 986) sau, dacă este cazul, serviciul de urgenţă 112. Ele au fost create pentru ca cetăţeanul să-i poată chema la orice oră din zi sau din noapte, de aceea sunt şi plătiţi. A oferi concediu plătit celor care ar trebui să aibă grijă de liniştea publică nu clarifică pe nimeni că ar avea spirit civic.

Aspectul demn de lumea a treia sau mizeria nu sunt atât de grave pe cât este faptul că pe-acolo trec puşti în joacă. Substanţa respectivă este toxică, iar „justiţiarul” poate răspunde penal. Şi o va face dacă se vor sesiza cazuri asemănătoare.

PS: România este un stat civilizat, membru al uniunii europene.

Un comentariu

  1. Vai cat urasc idiotii astia….eram mica si tot asa au binevoit sa faca niste vecini si pot spune ca mi-am distrus vreo doua perechi de pantaloni…….

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.