in Blog

Popa, microfonul, difuzorul şi Dumnezeu băgat pe gât –

Afirmaţia cu “fiecare are dreptul să-şi aleagă religia” este una foarte eronată*. Adică este total inadecvată pentru un popor atât de credincios precum este cel românesc. Iată şi de ce:

În Bacău, pe o anumită stradă Milcov, cineva s-a hotărât să-şi deschidă un lăcaş cult, dar nu oricum ci foarte aproape de un bloc. Pentru că preotul justifică – “Dumnezeu trebuie să fie mai aproape de cei care nu se pot deplasa până la biserica aflată la circa un kilometru de zona respectivă” – lumea n-are ce să zică. Aşa că s-a mai făcut o biserică tot acolo, dar una mai solidă, cu materiale de construcţie reale şi nu cu lemne ca prima. Unde, păi fix lângă bloc, adică la vreo 2 metri de el.

Cum Dumnezeu e sfânt şi una alta, omul n-a comentat atunci când s- au dus prima data cei responsabili cu hârtia la el ca s-o semneze. La naiba, poate mai aprinde şi el vreo lumânare în trecere, nu? Ei bine, episodul devine magnific, că şi-a tras popa staţie, microfon şi difuzoare. Dom’le, n-aud babele care nu încap în biserică şi trebuie să aiba difuzor afară, ceea ce este, în principiu foarte bine.

Acum vorbim de biserica veche, cea din placaje şi lemn. A pus omul difuzoare. Ceea ce n-au înţeles unii este că a venit vara şi că nu toţi au aere condiţionate să nu doarmă cu fereastra deschisă. Şi când toţi se odihneau mai bine, şi-a băgat popa staţia în funcţiune, duminica dimineaţa, la 7 fără un sfert cu doi zece. Apoi cu “Sfinte Dumnezeule” până pe la vreo 12, şi la volum maxim – aşa, mai de un disco 60+. Şi babele-şi dădeau cruci, iar omul somnoros împărţea dumnezei şi sfinţi şi la babe, şi la popă.

Biserica nouă, cea mai aproape de bloc, este finalizată şi urmează ca popa să-şi mute catrafusele în lăcaşul nou, acolo de unde, omul nostru de rând şi probabil ateu după credinţele lui proprii, îl va primi pe Dumnezeu şi pe alţi dumnezei după el, să-i împartă cu bucurie şi grijanie căci acum i-a luat şi lumina din casă, i-a adus şi babele de cartier sub fereastră (“e păcat să nu ţii post, curvo”) şi are difuzorul cu “Sfinte fără-de-moarte” la urechea veşnic nesurzită.

O vară credincioasă, stimabile.

* Vorba unei respectabile doamne, profesoară de istorie (e.g. *foarte greşit!)

Write a Comment

Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Webmentions

  • Dumnezeu bate covoare | aghiuţă

    […] Irositu’ povestește ce poți păți atunci când te faci vecin cu Dumnezeu sau cu reprezentanții lui. Te-aștepți oricând să dea muzica prea tare, să-ți bubuie bașii în stomac, să bată covoare la ore matinale. Într-o zi, te poți trezi cu Dumnezeu la ușă: Vecine, n-ai o cană de ulei, că încă n-a venit pensia… […]