Iphone 4S

Apple demonstrează încă o dată că ştie să vândă aşa cum a făcut-o de fiecare dată. De ce să faci un produs bun, să-l avansezi într-o generaţie nouă, când poţi să faci ceva mai bun decât anteriorul, dar nu chiar în forma finală. Un exemplu bun de marketing care dă roade.

Dovada e Iphone 4S – un dispozitiv cu procesor dual core, asemenea celui de la Ipad 2. Procesarea grafică este de două ori mai puternică, filmează în full HD şi are o camera de 8mpx. Se văd avantajele faţă de iPhone 4 care avea filmarea la 720p, procesorul A4 şi camera de vreo 5MP. Adică este o evoluţie în bine în doar câteva luni.

Ce pregătesc cei de la Apple?

Prin iPhone 4S se anunţă cerere extraordinar de mare pentru Iphone 5. La fel s-a întâmplat cu 3GS, la fel se va întâmpla şi cu 5S. Evoluţia de la un telefon la altul este imensă, iar trecerea dintre generaţii va fi la fel de bună: cu mult fast şi multe vânzări.

8 comentarii

  1. Apple vinde în funcţie de prostie. Cum prostia omenească e infinită, vor vinde infinit de bine. Adică nu mai erau telefoane cu cameră de 8 mpx? Cu pr0ocesor dual core? Adică ce e nou? A…că mactarzii ar cumpăra şi o bucată de lemn dacă are măru’ desenat (caz concret), îi altă treabă…

  2. Nu ce e nou e bun ci evolutia pe care o baga pe generatia a 4-a. Au dublat toata tehnologia iphone 4 pentru 4s, ca sa anunte mai bine iphone 5. Trebuie sa recunoastem ca sunt geniali cand isi fac reclama.

  3. Păi având în vedere că nici 4 nu a fost vre-o minune tehnologică la vremea respectivă (Facetime, uauuu) au dublat reclama probabil…

  4. Mno… eu am butonat diverse smartphone-uri, si mai noi si mai vechi. Cert e ca nu as da iPhone-ul 2G al meu (care e destul de vechi) pe un Samsung Galaxy S (care a fost in top anu’ asta). Desi ca performanta 2G-ul meu nu se compara cu Samsung-ul, iPhone-ul are ceva ce te atrage in el. Ca sa nu mai vorbim de rezistenta..

  5. Rezistenţă avea şi reşou’ meu de acu douăj’ de ani. Dap, nici eu nu aş da S-u’ pe un iphone. Nici chiar pe 4s, pentru că ghici ce? E mai slab!!!

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.