in IT

Impuls TV Bacău, prima televiziune care transmite online prin Silverlight

La Impuls TV mi-a plăcut foarte mult pagina de facebook. Au poze, multe like-uri, pagină şi nu profil, o delicatesă. Sigla postului este mişto, la fel şi grafica, dar nu şi studioul (e un stil pe care-l regăsesc prin arhivele anilor 90).

Pe online, înafară de facebook,  Impuls TV are un site bazat pe wordpress, cu o grafică deloc impresionantă. Chiar novice din acest punct de vedere. Partea cea mai interesantă este că ei nu au un contract încheiat cu UPC sau RDS, iar televiziunea nu poate urmărită decât de abonaţii de la deyvid nu mai ştiu cum. Aşa că s-au gândit să urmeze exemplul dat de TV Bacău şi să facă retransmisia pe internet.

impuls-silverlightTehnologia aleasă pentru această metodă de transmisiune este una foarte puţin folosită în acest domeniu: silverlight. Nu cunosc avantajele, dar pot să înşir dezavantajele:

  • Silverlight s-a vrut a fi o alternativă la Adobe Flash, însă Microsoft nu a putut convinge şi nu vine preinstalat cu sistemul de operare. Nu sunt mulţi utilizatori care îl folosesc sau care vor să-l instaleze pentru a urmări un post local
  • Nu au fost definite funcţii pentru fullscreen, volum şi playback
  • Rezoluţia de stream este foarte mică
  • Sonorul gâjâie.
  • Oricare alt site poate prelua streamul şi-l poate da utilizatorilor, fără ca aceştia să acceseze site-ul de la Impuls TV

Concret, Silverlight-ul este o tehnologie cu potenţial, dar nu este cazul să fie folosit de o televiziune care ţinteşte un public atehnic. Soluţia adoptată de cei de la TV Bacău este mult mai practică, chiar dacă au nişte probleme cu autopornirea.

Write a Comment

Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  1. Cred ca ti-ai luat informatiile de prin anul 2007. Intamplator sau nu, Silverlight sta foarte bine la partea de full screen, foloseste mai putin procesorul si ruleaza filmele foarte bine si continua redarea filmului in cazul in care pica conexiunea de unde a ramas. Ca sa nu mai vorbim ca poti folosi limbaje de programare “adevarate” si nu porcarii de scripting.