Facultatea de Teologie pentru Cerşetori din Paşcani: FTCP

Printre miile de campanii de încurajare a cetăţenilor să zică nu la cerşetori, se numără câţiva susţinători ai rasei de milogi. Unul dintre ei este Dumnezeu. După El sunt popii, apoi babele care sunt încurajate de popi, apoi biblia, apoi babele care citesc biblia şi bineînţeles odraselele babelor care sunt învăţate să dea bani la cerşetori pentru că aşa a zis popa că scrie în bible din ordinul lui Dumnezeu.

Iar cerşetorii, au auzit şi ei de legea dumnezeiască că sunt duşi de multe ori pe la biserică… să dea mai bine la afacere. Astfel, prin personalul Iaşi – Bacău, pe la Paşcani se urcă vreo 3 rânduri de cerşetori, fiecare mai experimentat decât antecedentul.

Primul candidat îşi drege vocea şi bagă un „Crezul” de zici că la rostit însuşi Sf. Petru.

Al doilea a început cu „Naşterea Ta Hristoase…” şi a finalizat, bineînţeles, cu un crez – în ritm melodic.

Al treilea era format din doi indivizi: contabilul şi executivul. Mai întâi: „bă, lasă că ţin eu banii”. Apoi un crez. Apoi au văzut că sunt filmaţi de subsemnatul şi-au venit să culeagă rodul muncii, iar după ce s-au văzut refuzaţi au întrebat râzând: „Aa, arată-mi şi mie nenea … mă dai pe youtube?”.

Ce s-o mai dăm de-a-ndoasălea pe-aici? Tura viitoare poate  face unu’ şi vreo liturghie prin tren, că tot are talent, şi-i  plătesc şi vreo 2 acatiste. Apropo, ăia doi de făceau sex şi ziceau ăştia de la libertatea că-s popi – n-au făcut teologie prin trenul de la Paşcani?

PS: La întoarcere era unul care a zis „Tatăl Nostru”, dar n-a ştiut şi „crezul”, aşa că i-am închis uşa-n nas: pac-pac.

Un comentariu

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.