Aș vrea să ne înțelegem: nu există sindicate ale angajaților în IT (sau existența lor nu a ajuns la urechile mele). Nu am văzut un reprezentant alfa, beta, teta care să vorbească în numele programatorilor cu Guvernul.
În schimb, există niște reprezentanți ai unor companii IT care consiliază Guvernul și care spun așa:
„- Nene, un angajat vine la noi, stă 6-12 luni, învață ce are de învățat și cu salariul pe care îl face aici pleacă în vizită la Viena, Berlin, Londra. Se întoarce de acolo cu 10 oferte de muncă, toate cu salarii de 2-3 ori mai mari, program mai flexibil și bonusuri de relocare în orașe care fac Bucureștiul vostru să semene cu WC-ul din curte al Europei”.
Și atunci politicianul de la Guvern, când vine cu ideea unor scutiri de la plata impozitelor și a contribuțiilor, nu o face ca să vină în ajutorul IT-iștilor, că ăștia se descurcă (fără cine știe ce efort), ci ca să le dea șansa unor companii care produc niște miliarde la buget să-i convingă pe tinerii padawani că și România poate fi mai atractivă dacă îți permiți să bei o bere de calitate.