Când au venit la putere, prin anii ’90*, conducătorii României au avut grijă să presare, în legislație și în subconștientul popular, câteva capcane care să le permită, cumva, să controleze democrația originală, și, mai ales, evoluția claselor politice:
1. Traficul de influență a fost scos în afara legii pe principiul „Nu fura, fără să-i dai ceva și aproapelui tău”
2. Volatilitatea alegerii politice a fost puternic antagonizată în baza traseismului politic, dar în realitate pentru că „Mafia nu se poate părăsi”.
3. Discursul cu „cine se scuză se-acuză” a fost promovat intens, pentru ca politicianul neexperimentat să învețe să facă politică doar în bula lui, dar să tacă și să înghită atacurile sistemului.
Partea „frumoasă” a lucrurilor** este că cele trei puncte esențiale au fost asimilate de popor atât de bine, că partidele noi mai au puțin și le trec în actele constitutive: fără influență, fără concurență, fără scuze.
*eram prea mic, am voie să pun asterisc
**ca observator, dar nu sunt sociolog, nu știu de-astea