Vorbeam ieri cu furnizorul meu de miere de albine și, pe nepusă masă, m-a întrebat dacă sunt securist de am atât de mult timp ca să-i analizez pe politicieni. Sunt sigur că și voi generați discuții dintr-astea când cereți miere semizaharisită, așa că m-am gândit că e timpul să mă laud nițel.
Jobul meu nu e „instagramabil”. Nu e social media friendly. Dacă aș începe să scriu mai des și mai în detaliu despre ce muncesc, aroganța pe care aș manifesta-o ar depăși nivelul de saturație atât de mult, că urmăritorii mei ar face implozie de plictiseală.
Am foarte multe taskuri pe care trebuie să le rezolv cât mai curând pentru a băga site-urile în producție. Asta înseamnă că mi-am format un ochi pentru a depista erori, atât de sintaxă, cât și de algoritm, pe care încep să le rezolv subconștient, instinctual, chiar dacă sunt preocupat de alte lucruri.
Ceea ce e, cumva, mai rău, este că mi-am creat un șablon care mă face să depistez erori vizible și atunci când nu stau în fața unui monitor, când merg pe stradă, când merg la cumpărături, când vreau să duc gunoiul (gropi, noroi, jeg). Apoi observ erorile de sintaxă și de algoritm în mesajele și proiectele publicate de programatorii societății (primari, consilieri, miniștri, premieri) și, instinctual și subconștient, pe lângă înjurăturile de tipul „da cine ți-a lucrat aici, domnule?”, încep să le rezolv.
„It’s not a bug, it’s a feature” sau, fără mască, e o boală.