in Blog

Critica adusa cuvintelor [Volumul 6]

     De multe ori cand mergi undeva, si incerci sa porti o discutie cu cineva, iti cauti cele mai potrivite cuvinte. Le ai acolo, intr-un loc anume, puse, gata sa le utilizezi, tocmai pentru a-ti crea o reputatie, ca doar: „Deh, uite ce frumos vorbeste, se vede ca are clasa”.

 Capitolul 1: „Nu se mai injura ca pe vremuri”
     Sa zicem ca stai si asculti cu patima ce iti povesteste un amic. Si ti se pare atat de interesant, si te mananca limba de-o prostie s-o zici. Si te mananca atat de tare, si stii ca trebuie neaparat sa o scoti pe gura, e musai. Transpiri, te uiti in stanga si in dreapta, si ala nu mai tace, dar la naiba ca interesant mai vorbeste, si esti prins atat de bine in ceea ce zice el, incat simti ca este momentul sa te afirmi si tu, sa te bagi in discutie, sa te simti in centrul atentiei…Si numai cat rasuna camera: ” ‘mi-aş ca bine zici.” Felicitari, deja ai inchis gura tuturor, si toata lumea se uita spre tine. Esti mandru nu-i asa? Ai reusit ce ti-ai propus.  Ce-ti pasa tie ca lumea se uita la tine ca esti atat de prost? Ce-ti pasa tie ca lumea deja te crede analfabet, sau distrus notoriu? Cata mandrie pe tine ca ai zis o tampenie cat tine de mare. Il respecti atat de mult pe cel care vorbea incat ti-ai bagat p*** in toata intamplarea si l-ai facut sa taca. Si, mai mult decat atat, ai zis-o in limbajul tau evoluat, ca doar ce… ai avut atat de putin timp sa te afirmi incat era prea greau sa zici ca iti bagi sau ca iti scoti, si mai ales ce anume. ” ‘mi-as ” si-am terminat povestea.

  Capitolul 2: „Evolutia lu’ Dumnezeu”
     Si stai acum si vezi ca se uita toti la tine. Ma si parca era mai bine cand povestea baiatul, nu? Zicea bine ce zicea. Si stai si te gandesti si te gandesti…ce s-a intamplat? Si mai ca iar te ia cu mancaricii pe limba, si dupa ce ti-ai stors creierii sa scoti o noua perla, iata ca o si zici: „Thuamne, da’ ce-aveti?”. Ah, cata pasiune, cat talent, cata inteligenta. Serios, mai bine ai parasi lumea asta, esti prea destept, nu te apreciem indestul. Pana la urma tu esti atat de sus in momentul asta incat nici „Doamne” nu il mai pronunti calumea. Sau poate nu asta ai vrut sa zici. Poate ma insel si ai vrut sa faci o afirmatii cu privire la anotimpuri, sa mai dezgheti atmosfera… toamna a trecut de mult, e vara acum. A, dar am uitat, la cata atentie ai atras asta seara, lumea e prea interesata de prima perla scoasa, ce sa se mai gandesca si la asta. Emancipat scrie pe tine.

   Capitolul 3: „Viziunea”

     Se pare ca ai inceput sa te enervezi. Ia o pauza, nu e nevoie sa iti mai arzi putinii neuroni pe care ii mai ai. Lasa lucrurile asa si poate se rezolva de la sine. Si nu te poti abtine. Simti nevoia sa fii putin ironic. Dar nu se poate sa faci asta prin cuvinte normale. Trebuie sa-ti subliniezi orizontul lexical, extraordinar de indepartat. Trebuie sa scoti o duma deosebita, ca lumea sa te aplaude in lacrimit, sau macar ceva de genul. Si deschizi gura si zici: „Dig, ce va holbati asa la mine?”. „Dig”, adica sapa sau cum? Stai ca deja m-ai pierdut, tu folosesti engleisme acum si ne trimiti pe toti la prasa? Hai ca partea cu holbatul e de inteles: ca orice patruped te sperie privirile aruncate direct catre tine. E normal sa-ti pui intrebari. Dar „dig”? Deja ai limbajul evoluat mult peste puterea mea de procesare a cuvintelor.

Mentiune* : Cuvintele criticate sunt doar cele folosite in vorbire si nu in scris. Si aici ma refer la toate volumele.

Write a Comment

Comment