in Blog

Ce freacă ELCO? Lampa lui Aladin, că becuri pe stradă nu pun

ELCO este firma care se ocupă de mentenanţa iluminatului public în Bacău, ei plecând noaptea şi verificând fiecare stâlpişor în parte să nu aibă lămpi arse. Mai degrabă ar cauta stâlpii de ouă, altfel nu-mi explic ce naiba freacă în cele 13 ore pe care le au la dispoziţie.

Adică avem stâlpi morţi pe Milcov (zona Bazar, Subex), pe Caragiale, pe Bălcescu, pe Bacovia, pe Maraşeşti, pe Bucegi, pe Carpaţi, Bistriţa Lac, Cornişa, Podul de la Şerbăneşti, Aleea Parcului, Miron Costin, Zimbru, Ştefan cel Mare, Aprodu Purice, Alecu Russo, strada Orizontului, Letea, Aleea Eternităţii, Vişinului, Lalelelor, Panseluţelor, Eliade, George Bacovia, Energiei, etc.

Acum, că sunt ei chiori, înţeleg. Dar să mai citească naibii ziarele sau blogurile. Până şi Deşteptarea a scris despre ei că n-au habar, ce să mai zic de Kristofer sau de inimabacaului? Sau facem o chetă, le dăm ceva de băut şi poate mai pun un bec. Măcar să vadă lumea rahatul de câine de pe stradă.