Un dialog banal, între mine și Univers:
– Da’ ce mai faci, Cristinele? Pari cam relaxat azi 😈…
– Păi, uite, chiar sunt. Am pornit spre Timișoara mai dimineață, am lăsat casa în regulă, mașina e reparată, plinul e făcut, muzica e bună… Nici 11 nu e și deja suntem la Onești.
– Aha, ok. Auzi? 😈 „Mașina e reparată” .. da’ ce părere ai de becul ăla roșu, care arată ca o baterie pe bord? 🖕🖕🖕
– WTF?!
– … (tot eu, după câteva minute) Auzi, Universule? Dar tu o știi pe Alina?
– Ce, bă?! 🤬🤬
– 🖕.
Categorie: De pe Facebook
Nu știu dacă a citit cineva programele electorale de la PLUS Bacău, dar vă spun eu concluzia: acolo nu e competiție, acolo e măcel.
Cea mai faină discuție pe care am avut-o cu un client:
– Cât mă costă site-ul?
– Păi.. te costă cam atât.
– Cât?!
– Atât.
– Păi la banii ăștia mi-l fac eu singur!
Spuneam într-un timp că nu părinții ar trebui să fie cei care să reclame atunci când școlile le solicită bani pentru diverse consumabile sau investiții, pentru că riscă să-și vadă copiii marginalizați atât de profesori, cât și de colegi.
Cel mai corect ar fi ca instituțiile publice să poată rezolva între ele aceste dispute, iar implicarea părinților și a copiilor să fie minimă.
În ideea asta, am așezat prin cuvinte alese această idee pentru Consiliul Local, care ar putea ajunge măcar la nivelul unei dezbateri:
Cum ar putea Consiliul Local să oprească școlile să ceară bani de la părinți
Ați observat vreodată că, atunci când cineva vă vorbește despre un agent SRI, niciodată nu vi se spune că ăla e agent SRI? Ba că are grade, ba că e cadru-dar-înțelegi-ce-vreau-să-zic, ba că are ochii albaștri… Care e faza?
Luați-vă societatea civilă și băgați-v-o fix în politică.
Românul are niște vorbe:
– „lasă, fă tu copii, că bani se găsesc”
– „tu fă copii, că sigur nu mor de foame”
– „noi am fost zece, așa săraci cum am fost, și n-am murit”
În traducere: îți permiți, nu-ți permiți, tu fă-l. Educat, needucat, curat, necurat, cineva îi va da un bănuț când îl va vedea desculț, la -20 de grade, cu aurolacul la gură, spălând parbrize la semafor, iar acela sigur nu va fi statul român. Că n-are voie, că statul nu-i familie și nici Dumnezeu.
Asta e mentalitatea pe care nu ai voie să încerci să o schimbi.
Într-o zi, în timp ce-mi vărsam reciclabilul în pubela dedicată, m-am întâlnit cu un viitor senator al României, care, în timp ce scormonea prin gunoaie, zicea așa:
– Dă-mi și mie un leu?
– De ce?
– Că aici am găsit doar un colț de pâine mucegăită.
– Nu, de ce să-ți dau eu ție din banii mei?
– Ca să faci o pomană.
– Eu nu primesc bani de pomană.
Când va ajunge sus, probabil premier, sigur își va aminti de acest episod.
https://andreichira.ro/fuck-you-pay-me/
Uite de asta trebuie să mănânci spanac.
Și eu stau de 30 de ani nevinovat în România.
PS: Să-i transmită cineva lui Liviu că empatizez cu el.
Atât vă zic: în viață, e bine să ai dinți.
Ce fain ar fi fost să fi avut transport public și pietonal decent. Ne-am fi trezit de dimineață, am fi mers până la stația de autobuz, apoi ne-am fi dus până la parc, am fi mers pe jos fără să ne gândim că „hai, înapoi, mașina e acolo” și să pierdem din timp întorcându-ne de unde am plecat. Desigur, asta e o fiță. Orașul ne oferă, totuși, teren pentru casă. Mulțumesc.
Bacăul, mereu surprinzător!
Am vrut să îmi comand un releu wifi cu senzor de umiditate de pe eMAG, dar am văzut că produsul e vândut de altă firmă și, ca tot internautul, am intrat pe site-ul firmei că na: comisioane de marketplace, sprijinim biznisurile mici etc. Surpriza a fost că la juma de oră după ce am primit confirmarea, m-a sunat o tanti de la firma respectivă ca să-mi spună că și ei sunt din Bacău și că pot să merg să ridic produsul direct de la ei.
Prin urmare, da, avem firmă care comercializează releu WiFi cu senzor de umiditate în Bacău!
Să primești mâncare pentru puturoșenie, ăsta e sensul vieții.
Nu știu cum se face, dar de fiecare dată când se creează premisele unui război, trebuie musai prăbușit un avion civil, fie polonez, fie ucrainian.