Despre 1986 am auzit doar legende. Că a fost fotbal, că a fost Lăcătuș și că au fost buni. În 1994, vedeam o minge de fotbal și strigam „Hagi la balon”. Nu știam de ce. În 1997 am jucat fotbal cu ghete de iarnă, într-o seară de noiembrie. Știam doar că Steaua, dar nu știam de ce.
Despre 1998 vă spun doar că a fost o secundă în care pot să jur că tot Bacăul a țipat „gol”. În 2000 l-am urât pe Hagi.
În 2002, jucam la o poartă făcută din două pietre. Doar trei jucători erau pe teren: Stelea, Hagi și Cursaru. O oră mai târziu a fost o foarfecă. Întotdeauna a fost Bacăul. Dar au fost și 4 blaturi în 2003.
În 2004 a fost Steaua. În 2006 am cunoscut blatul internațional. În 2009 am fost un dobitoc naiv, dar am avut un deja-vu (inexplicabil).
De ce Răzvan Burleanu? Pentru că mai am suficientă naivitate cât să mă bucur de fotbal.