Târgul de cariere din Bacău: cea mai bună glumă de săptămâna asta

IMAG0036Am fost acolo cu vreo 2-3 colegi din curiozitate și din interesul imens pe care l-am avut pentru tableta Allview (da, este nevoie de un premiu ca să-i aducă pe șomeri la un târg de joburi).

Pentru mine ar fi contat să las o carte de vizită cuiva în cazul în care aș fi găsit un potențial client printre mastodonții angajatori. Pentru colegi, ar fi fost interesant să-și găsească un loc de muncă prin care să-și dezvolte o carieră.

Vă spun din start că numele ar trebui schimbat din târg de cariere în „târg pentru șaorma”, pentru că mai mult de o șaorma nu poți scoate dacă reușești să atragi atenția angajatorilor:

  • ING – angajează un fel de broker de asigurări. Mie îmi place să-i spun agent de vânzări.
  • Generali – tot pe asigurări, dar tot agent de vânzări îmi place să-i spun.
  • Arabesque – angajeaza consultant vânzări
  • SCC angajează personal pentru call-center.

Ceva diferit am observat din partea ISS – Consult, despre care aș fi putut să jur că e tot un call center, dar de fapt e o firmă care caută și ceva programatori. Un coleg s-a interesat și a aflat că vor să dezvolte aplicații web prin Python, Ajax, Php, MySQL, HTML5 și alte chestii pe care ar trebui să le cunoască un student în anul 4 la IT.

Nu mi se pare corect ca un târg de joburi să se facă atunci când ai maximum 10 companii care caută să-și umple locurile pe același post.

Cu atât mai rău, mi se pare deprimant să promovezi o carieră în vânzări la o facultate de inginerie. Adică 4 ani de studiat matematică și limbaje de programare înseamnă o carieră într-un domeniu destinat și celor care au terminat un simplu liceu economic.

În ritmul acesta, peste vreo 2-3 ani, vom găsi standuri de cariere pentru videochat.

3 comentarii

  1. Pentru ca nu esti pregatit si/sau unii au, sau nu, cerinte mari sau mici, sau …sau…sau nu inseamna neaparat ca Targul a fost o minciuna. 😉

    Ideea ramane aceeasi: mediul de afaceri bacauan sufera de pe urma patronilor semdocti, si/sau din cauza faptului ca nu stiu ce se cere, sau ce vor de fapt.

    Per ansamblu, problema e si ca nu avem o cultura in a ne vinde, noi ca si angajati, mai pe urma, nici angajatorii.

  2. ok , incep prin a felicita oarecum pe cei care totusi s-au gandit sa organizeze asa ceva insa nu se compara nici de la 1000 de ani lumina cu un targ de job uri adevarat dintr-un oras mare cum ar fi spre exemplu: Bucuresti, Cluj, Iasi, Timisoara etc.

    Al doilea lucru ar fi ca firmele prezente la ‘targ’ sunt fie de mult fumate (ca fiind neinteresante sau cel putin posturile oferite de acestea), fie niste mincinosi notorii care duc cu zaharelul si aici ma refer in special la „cea mai mare companie din mediul IT” adica centrul de transpirat pe degeaba: S.C.C. – caruia nu il recomand nici unei persoane sa il incerce, deoarece am putut lua contact cu o mica parte din conducerea lor si …credeti-ma NU este sub nici o forma ceea ce pare si NU sunt interesati sa angajeze persoane tinere (studenti) serioase sau ma rog: „profesioniste” asa cum le place lor sa o zica; in schimb …totusi , daca esti genul acela de persoana pupin*’ si cu capul plecat …esti candidatul perfect pentru ei.
    Deci , nu cadeti in plasa.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.