Zilele astea am făcut două comenzi consistente pe emag și f64. Suma este irelevantă, deși relativ mare pentru bugetul meu. Am comunicat așadar cu două firme de curierat diferite.
Una, cea care lucrează cu emag, are angajați de treabă, tineri. M-au sunat cu jumătate de oră înainte, mi-au spus că au ceva colete pentru mine și, dacă pot, să cobor să-i ajut. N-am mai apucat, așa că au urcat ei frumos vreo trei etaje cu fiecare colet în parte. N-au stat la discuții, zâmbeau, erau fericiți că și-au făcut treaba.
Cei de la F64 lucrează cu o firmă de curierat care angajează țărani. Știți voi, oameni care provin, probabil, din satele apropiate de Bacău, care sunt prea comozi ca să vină să livreze comanda la domiciliu. Mă sună dimineață de trei ori într-un minut, pe la 8:59. Îl sun înapoi vreo 10 minute mai târziu ca să-mi spună că el a fost în zonă și că nu mai ajunge azi dar dacă vreau pot să mă văd cu el prin oraș. Sun la sediu, le spun ce și cum. Băieții de-acolo n-au înțeles care e situația, dar îl trimit pe puțoi să-mi aducă de urgență comanda.
Vine inculpatul. Mai întâi îmi comentează că de ce am sunat la sediu și nu pe el. Apoi, de ce nu i-am zis valoarea comenzii că dacă știa el despre ce sumă e vorba, venea sigur. În final îmi zice că pe colet scrie persoană fizică, dar nu vedea că în paranteză era un nume de firmă.
Înțeleg că nu e bine să te pui prost cu ăștia care lucrează la firmele de curierat, că s-ar putea să-ți scuipe în colete. Dar cât de comod trebuie să fii să-ți pui clientul să se plimbe prin oraș după tine? Ți se duce gazul, se consumă picioarele sau se evaporă carmolul din sânge? Nicio problemă.
Cine știe? Poate există vreun sistem nou de livrare acum: plătești azi și vii să-l iei. Într-o zi s-ar trezi și cei care împachetează produsele să le spună clienților: Mi s-a consumat scoch-ul și cartonul, dar dacă vreți, puteți să veniți la București să-l ridicați. Vă costă doar transportul.
Update: Am fost sunat de cei de la F64 care, după ce au citit articolul, și-au cerut scuze pentru situația creată. Așa cum le-am spus și lor, nu consider că vina le aparține. Dimpotrivă, chiar mă bucură faptul că lor le pasă de părerea clientului, spre deosebire de filiala locală a firmei de curierat.
Mie mi-a disparut ceva dintr-un colet. Dar m-am lasat pagubas, nu avea rost sa ma complic pentru atat
Si Fan Curier care din cele doua era?
@tudor.cojocaru – iti vine sa crezi ca niciuna din cele doua?