Nimic nu se compară cu aerul curat respirat de un copil într-un parc industrial, iar educația poate avea alte înțelesuri atunci când lecția se predă la zgomotul unui strung industrial. Cu alte cuvinte, un candidat a propus azi: „Să venim cu un parc industrial în care să existe și creșe și grădinițe”.
#casăștiți la ora asta Bacăul are 4 candidați pe primele 4 locuri, la diferență mai mică de 1% între ei (sursa: cam toate partidele politice care au făcut sondare). Având în vedere marja de 1-3% și cele 18 procente la nehotărâți (mai mult și mai stabil decât cel care e pe primul loc), primarul se va decide în ziua votului și va reprezenta sub o cincime din electorat.
A reclamat careva ploaia la AEP?
Șoseaua de centură va fi autostradă, așa cum Milcovul este bulevard.
Plouă?
Bă, da vreau și eu Deșteptarea gratis. Nu mi se pare corect să dați ziare gratis numai în anumite zone ale Bacăului.
Persoanele care poarta costum, SmartWatch și brățară de hipiot în același timp sunt enervante. #casastiti
Băi, formatori de opinie, noi am greșit sondările. Corect ar fi fost: „Dacă azi ar fi alegerile, cine e omul lui Hrebenciuc?”
Of, Dragos Luchian, acest „om uman”, tânăr silitor (la 48 de ani) și asiduu proiectant al Căii Moinești
Dragoș Luchian a fost să verifice dacă spațiul se va finaliza în timp util.
Între timp, în Bacău, ne gândim să dăm foc la gunoaie
Un candidat la Primărie crede că ar fi o idee bună să dea foc la gunoaie ca să eficientizeze serviciul de salubritate. Așadar, Bacău 2018:
Proiect pentru Stadionul Municipal Bacău. Termen de finalizare: imediat după alegeri. Capacitate: 30.000.
Și apare o nouă clasă politică prin care se va forma front împotriva celor care vor sa distrugă România. Oare ce nume să-i dăm?
http://m.ziare.com/scoala/sociolog-daca-reducem-dreptul-de-vot-celor-fara-8-clase-psd-dispare-de-pe-scena-politica-interviu-1248273
Lordul Varys vine în Bacău ca să sărbătorească tradiționalul „Valar morghulis”