O mică blasfemie culturală pentru fanii genului

Fanaticii literaturii române se plâng acum că „noul Bacovia” (referitor la statuia Bacău – Capitala Tineretului din România) este prea vesel pentru opera sa, iar culorile sunt o alegere nefericită pentru un patriarh al sumbrului.
Interesant este că Bacovia chiar avea un obicei în a se veseli prin crâșme înainte să ațipească sub salcia din Grădina Publică (sau să țipe la morminte). Pe lângă asta, ca orice om inteligent și poet al vremurilor bune, omul avea un limbaj destul de colorat pe care l-a scufundat în simbolism și l-a scos poezie.
Lăsând deoparte comentariul meu demn de crucificare (îmi zic mersi că nu e vorba de Eminescu), doctorii în Bacovia, sau bacoviologii (sperând că există și acești „-ologi”) trebuie să înțeleagă ceva: ca să apropii tineretul de poezie trebuie să-i arăți că poetul nu este o entitate necunoscută și neînțeleasă a universului, cu o gândire superioară, ci este un om care a ales să se exprime diferit (prin artă).