Am dat drumul la https://cursuleuro.ro pentru cine vrea să demonteze „creșterea economică”. Puteți vedea cum a evoluat euro în ultimii 12 ani, ce influență au avut guvernele și ce impact a avut cursul asupra salariului minim. Practic, se poate vedea cât ai fi avut în buzunar dacă ți-ai fi făcut cumpărăturile în țările cu apă caldă.
Varianta lansată acum e „minimum viable product” (Marius mi-a explicat că mai bine să văd dacă merită să mă complic) – deci e urâtă și e foarte posibil să crape.
Dacă vă place, puteți să dați un like la pagină, unde am să mai public câteva referințe și moduri de joacă: https://www.facebook.com/cursuleuro

Un cadou de la Moș Crăciun:
Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor Bacău a sesizat Direcția Sanitară de Stat Bacău după ce Compania Regională de Apă Bacău le-a dat buletine informative conform cărora reziduurile lăsate de apa „potabilă” la sfârșitul lunii noiembrie (foto) ar fi fost în parametri, iar constructorul blocului le-ar fi oferit procese verbale de curățare și dezinfectare a bazinelor.
Practic, aș putea presupune că una dintre părți a prezentat documente false, nu?

Cum pot renunța la plata „obligatorie” a contribuțiilor pentru sănătate?
https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/sanatate/medicii-de-familie-anunta-ca-din-3-ianuarie-nu-mai-acorda-servicii-decontate-de-casele-de-asigurari-848836

Ca să nu mai înjur politica românească fără dovezi, am făcut o jucărie web care-mi spune așa:
– cum a evoluat cursul euro în ultimii 12 ani (pe zile),
– ce valoare a avut salariul minim net raportat la euro în fiecare zi de la aprobare până la următoarea creștere
– ce valoare medie lunară au avut euro și salariul minim net în ultimii 12 ani și cine a fost prim ministru pe perioada selectată
– ce valoare au avut euro și salariul minim pe durata mandatului fiecărui prim ministru
– alte variațiuni folosind acești trei parametri

Aplicația actualizează automat cursul euro de pe site-ul BNR. Guvernul și salariul minim se adaugă manual atunci când este cazul.

În luna februarie, valoarea salariului minim net a atins maximul anului, respectiv 235 euro . Astăzi, valoarea salariul minim net este de 228 euro. Ca să știți de unde plecați când protestați împotriva lui Soroș.

Oricât ai #rezista și oricât ai #insista, idiotul ăla, care a provocat și a pocnit, ieri, un bătrân de 90 de ani, rămâne tot idiot. Din punctul meu de vedere, după ce ai prins un război mondial, o viață în comunism, un cutremur de 7 grade și un regim PSD-ist în sărăcie, nu numai că ai dreptul să înjuri, dar ai dreptul să te și caci, exact acolo, în mijlocul mulțimii. La naiba, ai merita și un premiu numai pentru că ai reușit să supraviețuiești până la 90 de ani, cu un sistem sanitar infect și conducători atât de retarzi.

Încep să mă obișnuiesc să fac fac duș la cană, cu apă îmbuteliată, ca europenii bogați.
Later edit: am depus reclamație on-line la Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor Bacău împotriva SC. Compania Regională de Apă Bacău.