Nu vă lăsați politicianul mai mult de 10 minute pe facebook pe zi. Nu-i dați acces la comentarii și la butoane. Aveți grijă ce articole citește și cui îi trimite mesaje. Lăsat nesupravegheat, pe diverse canale de comunicare, îi pot veni idei iremediabile.

Când spunem că vrem o țară ca afară, ar trebui să ne gândim, dacă vrem să vindem un apartament din Bacău cu același preț cu care am putea cumpăra unul din Lombardia, că ar trebui să aliniem și impozitele pe imobile după prețul pieței. Dar noi nu facem asta, pentru că noi vrem o țară ca afară, dar să fie un afară original, românesc.

Ca să înțelegeți cu cine voi vota și de ce, aș vrea să vă spun o poveste din facultate.
Eram la un examen, prin anul 2 sau 3 (știu că deja puneam bazele firmei cu Marius). Intram câte 2-3 studenți, trăgeam un bilețel, ne așezam în bancă și așteptam să ne cheme profesorul ca să discutăm subiectul.
Un coleg, care nu și-a ales foarte bine facultatea, a fost pus înaintea mea, și, nu vă mint, discuția dintre el și profesor a fost cam așa:
Profesorul: „Hmm.. nu prea ai învățat”.
Student: „Da, dom’ profesor, am fost la țară, a trebuit să-i ajut pe ai mei la săpat… știți agricultura..”
Profesorul: „Da, cum e agicultura anul ăsta? Iese ceva”
Student: „Iese, iese”.
Profesorul: „Bun, 6 e bine?”
Student: „Foarte bine! Mulțumesc”.
La același examen, eu am primit nota 5, pentru că, deși cunoșteam subiectul, l-am contrazis pe profesor de vreo două ori, o dată la curs și o dată în examen.
Colegul meu de atunci a ajuns să aibă aceeași diplomă ca mine, pentru că sistemul i-a permis asta, pentru că a fost suficient de umil cât să se strecoare, să treacă de liceu și automat, să treacă de facultate. Nu cred activează în domeniu, pentru că angajatorii din IT nu ar avea nimic de câștigat de pe urma lui.
Revenind la vot, pe unul dintre candidați îl asociez cu acel sistem eșuat, pentru că se victimizează și speră să treacă acest examen mai departe, fără să știe nimic despre domeniul în care va activa. Se bazează pe emoția votantului, pe milă, invocându-și doar credința și sexul.
Și da, dacă nu v-ați prins încă, nu mă refer la Iohannis.

Recomandare: Google Drive, ca partiție în Windows 10

Dacă aveți nevoie să accesați Google Drive ca partiție în Windows 10, fără să faceți sincronizarea fișierelor, am găsit o unealtă gratuită care face fix asta: RaiDrive. Accesarea fișierelor fără sincronizare înseamnă că datele nu se descarcă pe stocarea internă a laptopului/PC-ului și vă puteți organiza fișierele din Google Drive prin Windows Explorer, fără să… Continuă lectura Recomandare: Google Drive, ca partiție în Windows 10

Publicat
Din categoria IT