Mă uit la cei doi PSD-iști influenți pe care îi am de prieteni și analizez o treabă tristă. Oamenii chiar fac eforturi să spele partidul, aduc detergent de-acasă, dau cu spirt, freacă cu peria… Și, deodată, apare Rădulescu și mai dă cu o găleată de jeg. Pentru că poate.

Așa-i că-i trist? Să vezi cum toate eforturile tale sunt năruite de un idiot? Să vezi cum îți dă #reset, căcându-se pe el, exact cel pe care tocmai l-ai dat cu parfum?

Să fie mai clar: eu n-am trimis sesizările astea către primărie și mă-ndoiesc că ar sta cineva de-acolo cu clickul pe hartă să vadă ce mai apare. Dar na, e foarte bine că se discută despre problemele acestea, indiferent de mijloacele prin care se comunică.

Cu un impuls și câteva idei de la Serban Lucian, am dat drumul iar la Bacău Alert (adică la https://bacaualert.ro). Inițial gândisem prost: voiam să fie cu creare de conturi, să trimită emailuri la utilizatori, să le permită consilierilor să preia problemele și așa mai departe.
Cu cât complicam platforma mai mult, cu atât mă depărtam de scopul inițial: acela de a pune pe o hartă toate problemele din Bacău.
Și, da, vor mai fi modificări pe partea de categorii de probleme (domnul profesor are niște idei care trebuie musai evidențiate), dar sesizările decente vor rămâne pe hartă „până o da Municipiul” să se rezolve. Așadar, spor la postat.
PS: Nu, Bacău Alert nu e platforma aia bugetată în 2018 cu 1.6 milioane de lei de Consiliul Local pentru sesizări. E moca.
PPS: Dacă pică, dați și voi un semn ca să-l ridic înapoi. Știți cum e, și omul se mai împiedică, d-apăi un pui de aplicație.

Dacă în octombrie 2005, când m-a scos profesoara de română la tablă, n-aș fi știut să scriu „dusu-mi-s-a” ca un intelectual veritabil, astăzi aș fi putut fi prim-ministru. Dar nuu, am vrut eu să fiu elitist… #școalavieți #solenoidcuprosecco

Din punctul meu de vedere, ăla cu „Muie PSD” trebuia amendat de mult. Eu, dacă mă duc în Suedia și-l înjur, se supără, chiar dacă în suedeză cuvântul „cretin cu tupeu” nu înseamnă nimic. În altă ordine de idei, sunt curios cum ar reacționa el atunci când, în același spirit revoltător, copilul lui i-ar spune „muie tată” ca să-și exprime spiritul liber.

Statul paralel este acea rețea, parte a sistemului (de fapt, parte a statului), formată din talibani PSD-iști. Sunt oameni sau dinastii, instalați de PSD (și PDSR) în funcții strategice, care au rezistat și și-au consolidat puterea într-un așa numit „regim PD”, încurajați mai mult sau mai puțin de occident. Precum multe legi date între 2004 și 2007 care s-au întors împotriva social democraților, talibanii au prins rădăcini, și-au proclamat independența și au început să curețe partidul din care au făcut parte. În fapt, PSD se luptă cu un PSD paralel (sau PSD-ul de Nord și PSD-ul de Sud), care-l toarnă pe la DNA și pe la ambasade și îi trage de urechi pe aliați.
PS: vă rog să-mi trimiteți premiul Nobel prin poștă. Mulțumesc!

E puțină ipocrizie cu apa potabilă din Bacău.
Când ai de furcă cu un sistem incompetent, înveți niște lucruri. De exemplu, ca să nu ne smiorcăim degeaba, CRAB nu furnizează apă potabilă în permanență decât în anumite perioade foarte scurte de timp și în anumite condiții (foarte rare, din câte am observat). Atât. La robinet, apa ajunge de cele mai multe ori cu impurități (undeva între 20 și 50 de microni) de pe rețeaua blocului, a scării, a apartamentului sau direct din conducta principală.
Câteva metode te testare, după ce se rezolvă avaria și trece „fenomenul de turbiditate”:
1. Umpleți o cadă cu apă, lăsați-o 24 de ore, apoi scoateți dopul de la cadă. O să observați că pe cadă rămân reziduri. În unele zile sunt într-un strat subțire (ca de praf), în altul sunt mai pronunțate.
2. Cumpărați-vă niște filtre de apă cum sunt cele din imagine. În primul din dreapta, pe unde intră apa din rețea, este un filtru de 20 de microni, iar în cel de stânga, pe unde iese apa în rețeaua din apartament, este unul de 10 de microni. Într-o lună cu apă bună, fără fenomene deosebite, filtrul din dreapta se devinde maroniu din cauza impurităților. Într-o lună proastă (ploi, inundații, cutremure, avarii) devine așa cum îl vedeți în poză.
Sigur, CRAB are răspunsuri legale: „nu răspundem de rețeaua de la bloc”.
Prin urmare, domnilor deputați, consilieri, sateliți de politicieni și lideri ai societății civile: înainte să jonglați formele fără fond pe rețelele de socializare, poate ar fi bine să vă concentrați puțin pe aspectul ăsta. Gândiți-vă că e un fenomen permanent, deci nu sunteți limitați de avarie.

Să vă explic, așa, ca pentru Nilă Moromete:
– Scandal politic (frecție la picior de lemn) este când opoziția îi cere demisia unui ales local la ivirea unei probleme cu care se confruntă comunitatea.
– Soluție administrativă (și productivă pentru toți) este atunci când opoziția vine cu o propunere de rezolvare la problema comunității.
Diferența este că cea de-a doua ar implica, prin absurd, ca opoziția să-și facă naibii treaba pentru care a fost votată #fuckingidiots