În ultima perioadă lumea mă cam bate la cap că voi ajunge nu ştiu ce mare om politic şi că pulimea mă va aprecia şi mă va vota şi etc. Nu mă interesează politica şi nu cred că mă va interesa niciodată. Şi, ca să fiu concret, am făcut o lista cu motive ca să argumentez direct şi să evit oftările de: „O Doamne..”
Ca să ajungi în politică ai două variante. Fie te înscrii ca membru al unui oarecare partid şi începi munca de jos cu pupincurism şi tot tacâmul. Dacă nu ai bani cel mai probabil vei rămâne la stadiul de pupincurism căci pentru orice partid vei opta va trebui să contribui la bunăstarea acestuia. A doua varianta este să te cheme un partid. Aici sunt mai multe faze: ţi se oferă casă, masă, bani, relaţii şi o funcţie în frunte gen: vicepreşedinte la filiala zonală. Bineînţeles că pentru asta trebuie să fi făcut ceva important, partidul să-şi poată îmbogăţi imaginea prin faptul că te-a adus acolo.
Ai casă, masă, bani, relaţii şi funcţia. De-aici urmează turul doi al pupincurismului pentru a avea vreo şansa să te ocupi de politică. Păi oricum prea multe cuvinte nu poţi să adresezi, iar dacă încerci să coordonezi o activitate pe cont propriu vei primi un telefon prin care ţi se va zice: „Ai uitat de unde ai plecat, că noi te-am făcut şi te-am dres…”. În plus, nu poţi face tu ceva iar partidul să nu beneficieze din treaba asta. Nu este „estetic”.
Mai târziu vine, cel mai probabil, o nouă ofertă : „Ne pupi în fund doi trei ani, şi mai departe te vom face consilier sau îţi garanăm candidatura la nu ştiu ce funcţie”. Foarte frumos, stai liniştit în banca ta, eşti martor la toata căcaturile şi mârşăvăliile posibile, nu ai voie să zici nimic, stai ca o curcă beată înconjurat de tâmpiţi. Nu e nimic, ai speranţa că peste doi ani urci sus şi schimbi lumea. Nu e aşa. Trec anii în care eşti tratat ca un mieluşel înainte de Paşte. Te fac consilier (dând afară un consilier ales independent**). Acolo începe perioada de sclavagism. Păi stai puţin, doar nu credeai că poţi face o propunere pe cont propriu fără acordul partidului. Dacă partidul respectiv este la putere, chiar că îţi iei adio de la personalitate şi iei rolul de marionetă politică: „Noi propunem, tu aprobi – Noi îţi facem semn, tu respingi”. Dacă n-ai băgat bani în partid, fii sigur că ăsta e cel mai înalt punct din cariera ta politică.
Varianta independentă. Îţi faci campanie, eşti votat – ai intrat la funcţia X. Problema e că în departamentul X ai oameni din acelaşi partid care a reuşit să ajungă acolo că are membri şi votanţi. Vii cu o propunere, majoritatea te respinge. Vii cu un dezacord, nu prea contează că ceilalţi aprobă. Se trage linie după o perioadă şi ţi se transmite să îţi prezinţi demisia a doua zi că ai avut zero contribuţie. În locul tău vine membrul de partid**.
Bine – sunt multe avantaje gen: te duci oriunde, lumea te respectă, ai bani, ai relaţii, dă bine la CV, etc. Dar a-ţi vinde ideile unor imbecili care cel mai probabil nu le vor aplica niciodată decât dacă va servi unei campanii electorale este prea josnic. Ca să nu mai zicem că dacă vrei să renunţi prea devreme sau nu vrei să renunţi când ţi se dictează – vei fi prins în jocuri politice (cele mai superbe jocuri existente în societate). Dar despre asta voi vorbi în alt articol.
„Fie te înscrii ca membru al unui oarecare partid şi începi munca de jos cu pupincurism şi tot tacâmul. Dacă nu ai bani cel mai probabil vei rămâne la stadiul de pupincurism căci pentru orice partid vei opta va trebui să contribui la bunăstarea acestuia.”- Iata.Aici vreau sa te contrazic, pentru ca sunt in cunostinta de cauza si trebuie sa iti spun ca nu e adevarat ce ai zis tu. Se poate si fara bani. Dupa cum bine stii, eu sunt membru al unui anumit partid si am colegi care pur si simplu si-au depus candidatura in februarie pentru membri permanenti in CEL. Ceea ce inseamna ca in campanii (si nu numai) au anumite responsabilitati, nu au platit niciun ban pentru alegerea lor in functiile respective si chiar daca nu inseamna foarte mult, de aici se pleaca. Si oamenii astia au fost alesi intr-o sala cu 400 de locuri, pe fata. Deci se poate. Au muncit mult si inca muncesc (uneori prea mult pentru unii care nu merita), dar daca ei asta vor si le place, foarte bine.
Si Cristi, nu zi niciodata „hop” inainte sa sari gardul, pentru ca nu stii ce iti poate aduce ziua de maine.
@Lidia – Ce spui tu sunt functii in interiorul partidului.
Daca tu si altii ca tine nu veti intra in politica, atunci lasati ca politica sa fie facuta de oameni gen Becali… Dintr-astia, ca Becali, tampiti, e plina tara… Sau tu vrei sa intri in partid direct pe functie de sef?… E nevoie si de unii care sa lipeasca afise… Asculta ce-ti spun eu, Cristi, n-ai nici o sansa sa te afirmi in viata daca nu ai un partid care sa te sustina si, la nevoie sa-ti faca vant. Asta este adevarul. Se vede ca esti prea tanar si chiar crezi ca te poti afirma prin forte proprii. Nici o sansa.
Daca ar fi s-o iau de la inceput, primul lucru pe care l-as face, inainte sa dau examenul de admitere la facultate, ar fi sa ma inscriu intr-un partid. Cu siguranta as face un compromis de care mi-as aminti cu jena toata viata, dar altfel nu poti promova…
@silverstar – daca mi se indica o echipa cu care se poate face treaba imi voi schimba parerea radical.
Echipa ti-o formezi tu singur. Fereasca Dumnezeu sa ti se impuna o echipa. Incearca sa-ti lamuresti ce inseamna o echipa, ce inseamna spiritul de echipa dar, mai ales, unitatea de idei care trebuie sa fie liantul unei echipe. 😆
super articol,drept in tinta pe politicieni…