Un mic experiment social pentru jurnalişti

Am auzit de multe situaţii în care ziariştii au fost agresaţi în timp ce filmau sau fotografiau o persoană sau un grup de persoane. Răzvan, din cele citite de mine într-un articol, a fost certat în timp ce fotografia urmările unui accident rutier. De faţă cu poliţia.

Ei bine, în discuţiile mele cu ziariştii, eram luat în râs când abordam subiectul: legitimaţie de presă. Adică, sigur, toţi ziariştii le au, pentru că sunt un soi de „must have”, doar că mulţi se cred vedete. Mie, spre exemplu, nu îmi place să fiu fotografiat pe strada de indivizi necunoscuţi pentru că ştiu că toţi au acces la internet iar mâine-poimâine pot să-mi găsesc imaginea ataşată pe un site de porci mistreţi. Nasol este că nu am pe cine să dau vina pentru că nu ştiu cine mi-a făcut poza.

În schimb, nu m-aş lua de un individ care mă fotografiază pentru un ziar. Nu neapărat pentru că îmi place să am poza în ziar, ci pentru că ştiu că dacă doresc, pot suna la publicaţie şi pot cere să fiu cenzurat, decupat, scos din context sau „să mi se fu*ă o bandă peste ochi„. Ideea e că ştiu la cine să apelez sau de lentila cui să mă feresc.

Aghiuţă va zice probabil: „Juverdeanu vrea ca ziariştii să fie marcaţi precum câinii castraţi”. Cam aşa ceva. De fapt, aş sugera mai degrabă folosirea ecusoanelor sau a unor veste personalizate cu numele publicaţiei. În felul ăsta, zic eu, lumea ar fi mai puţin agresivă şi poate mai înţelegătoare.

Pare a fi un experiment mai simplu decât acela de a te prezenta fiecărui individ care vine să îţi ceară socoteală când faci o poză. Asta dacă nu ţi-e ruşine de publicaţia pentru care lucrezi şi începi să arunci cu „dreptul de a face poze în spaţiul public”.

13 comentarii

  1. Vorbesti fara sa stii. Idiotii care sar sa dea cu laba peste aparatele de fotografiat nu se lasa impresionati de legitimatie, deci pica ideea aia cu ecusonul atârnat de gât, că nu te-ajută să scapi de cafteală.

    In Bacau, este un singur lucrator in presa care umbla cu legitimatia atârnată de gât permanent, pentru ca altfel uita cum il cheama si nici nu-l cunoaste nimeni.

    Eu sunt una dintre ”vedetele” – cum le zici tu, care au scos legitimația din buzunar de maximum 5 ori în 17 ani de presa. Deci n-am nevoie de ea la gât.

    Ca sa inchei cu inceputul. Un tigan cu sabie de ninjalau te taie cu tot cu legitimatie, daca esti in raza lui de actiune.

    Cum am mai zis, nu poti fi relaxat ca ala de la ziar ti-a facut poza si e OK, e de incredere, pentru ca nu cunosti contextul in care va fi utilizata fotografia aia peste 6 luni, peste un an.

    Dar, daca insisti, n-o sa râdem de tine când o sa te vedem cu ecuson pe strada, ca am impresia ca pentru asta pregatesti terenul.

  2. În cei 17 ani de presă, de câte ori te-au ameninţat, pe tine, ţiganii cu sabia? Dar fii sincer.
    Şi, dacă tot suntem la capitolul impresii: eu am impresia că tu ştii şi ce marcă de hârtie igienică folosesc eu dimineaţa. Te rog să n-o faci publică.

  3. @cristi.juverdeanu

    Pariez pe aceeasi 50 de lei ca daca i-as numi, indivizii n-ar fi in stare sa iti explice ce inseamna „studii”! Nici sa iti defineasca ce inseamna „superioare”! :Overjoy:

  4. Da, iti trebuie facultate + master, ca sa poti scrie „aceeasi 50 de lei”.
    Putea fi mai rau, adica „aceeasi 5zeci de lei” sau „aceeasi cincizecide RON”.

    Recomand aceeasi copy/paste, apropo de moralitatea hotilor cu diploma.

  5. Cristi, ideea ta e buna, dar doar daca e vorba de corespondenti de razboi. Deci nu. Nu-i buna in contextul actual. Pe timp de pace, ecusonul sau vesta cu „Presa” il ajuta pe dobitoc sa te identifice mai repede si sa-ti dea peste aparat cu o secunda inainte sa faci poza. Asa ca fara ecuson ai sanse mai mari sa iei scatoalca la o secunda DUPA ce ai facut poza, iar asta e tot ceea ce conteaza.
    Cat despre studii, stai linistit, ca uite, unii ajung sa aiba 17 sau 117 sau 1117 ani de presa fara sa stie multa carte :))) Sau sa fi reusit ceva notabil in presa, fie ea si locala. „A, da, aaaam… stai sa numar… da-mi abacul…. 37 de ani de presa… si 8 de scoala…. deci 45…. deci…aaa… ihi… deci scoala se pune tot ca presa, ca nici atunci nu stiam sa scriu si doar injuram… deci 45 de ani de presa, ihi… mare jurnalist sunt”.
    Ceva de genul asta. La noi jurnalismul se masoara la kilogram. Cantitate sa fie, ca restul nu conteaza. Cu sau fara ecuson 🙂
    In Bacau ziaristii nu sunt o specie amenintata, crede-ma. Un nene isteric sau o babeta revoltata care te injura ca le-ai facut poza nu reprezinta amenintari reale. Pentru ca nici jurnalistii bacauani nu reprezinta amenintari reale pentru nimeni (nici eu nu am reprezentat asa ceva cat am fost in presa, nu ma exclud din descrierea asta). Deci..chill…nu trage nimeni cu chistolul sau bombardeaua dupa presa noastra. Nu are de ce.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.