Îngenunchez în faţa altarului si ignor zgomotele de târfa bocitoare pe care le scoate striăatura asta de om. Si se mai numeşte preot. Şi-ar da viata pentru Dumnezeu. „Spiritul contează” l-au invăţat să zică. Şi iată-l cum boceşte pentru Sângele lui. Ipocrit. „Am privat un om de-o mână. De-o mână „sfânta”. I-am înfipt un cutit şi l-am lăsat să-şi jeleasca durerea. Nu mă ierta Doamne că nu vreau. Nu mă umilesc. Nu mă prostesc ăa n-o să mai fac. O să mai fac, şi-o să repet tot ce-am făcut. Aceleaşi păcate. Nu mă lua de oaie cum nici eu nu te iau de cioban, nu te aştepta să mai îngenunchez sau să vin să vorbesc cu un tablou pictat de-o mână mai păcătoasă ca cea care sângerează acum, aici.”
Mă ridic. Trec printre oameni. Se ridică o femeie. Mă urmăreşte. Mă opresc. Îmi pune mâna pe umăr. „Stai”. „Ce?”. „Tu nu ştii, vino să-ţi explic”. In mod normal i-aş lua capul într-o mână şi aş lovi-o de crucea lui Hristos – dar o curiozitate mă macină. „Ne vezi pe totţ aici, că stăm şi ne rugam.” Iar pune mâna pe umărul meu. Mă îndeamnă să ieşim. Ies. Îmi arată. „Îi vezi pe toţi cum stau aici. Toţi au devenit credincioşi peste noapte”. Nu mă mir. Aşa se întamplă mereu. Mă ia de umăr si mă-ndeamnă să merg mai departe. Îmi arată iar. „De acolo, se zice ca ar fi venit”. „Cine?”. „Mesia”. „Ce Mesia?”. Tace. Ia mâna de pe mine şi pleacă. Mă face să mă gândesc.
A trecut prea mult timp de-atunci. 10-15, poate chiar 20 de ani. Nu mă intereseaza cât. Războiul cu Federaţia a omorât patru milioane de oameni dintre care două milioane i-au sacrificat pentru „ordine şi disciplina”. Şi iată-i. În loc să lupte ei se roaga. Atşeaptă ca alţii să se sacrifice să schimbe ceva. Tipic. Sunt sătul. Îmi vine să răcnesc. Pământ, noroi, chiştoace de ţigări, cutii de bere. Credinţa cu suflu de alcool. Şi se cacă pe ei că le-a venit un salvator. Nu există.
Plec. Îmi grabesc pasul. Alerg. Nu cunosc pe nimeni aici. Nu vreau să cunosc pe nimeni. Urmez drumul care duce spre acel loc. „Le era frică să se ducă să vadă, sau le era frica să se convingă că nu se întamplă nimic. Laşi.” Drumul ăsta duce afară din localitate. Pe indicator nu se mai vede decât „Pos…”. Restul e ruginit. Incepe să ploua. Mă doare. Ignor. Alerg mai departe. Mă opresc. „E acidă”. Ma aşez. „-De ce m-am intors?”