O metodă eficientă pentru a scăpa de bad-urile de pe Hard Disk

Bad-urile de hard disk reprezintă o problemă destul de răspândită la toate calculatoarele desktop şi laptop. Fie că sunt mai noi sau mai vechi, hard-urile cedează. Nu ţine cont de performanţe sau de an.

De ce apar bad-urile? Păi HDD-urile sunt împărţite pe unităţi de memorie (sectors, clusters, etc.). Un bad apare atunci când o unitate de memorie nu poate inscripţiona date. În acel moment HDD-ul începe să facă un ciclu, şi reia activitatea la nesfârşit pentru a duce la bun sfârşit operaţia de memorare a datelor. Dacă bad-ul este fizic şi nu logic, el va tot încerca cauzând un loop infinit. Cu cât el încearcă mai mult, cu atat gravitatea bad-ului se extinde – şi memorarea devine imposibilă pe zone mai largi.


Cum se recunosc bad-urile? În momentul în care hard diskul purcede cu operaţia de memorare a datelor pe acea unitate, el are activitate continuă. Se poate observa pe led-ul calculatorului o activitate ritmică. Dacă acel ritm durează, hardul are bad. De altfel, discurile din interiorul HDD-ului vor scoate un zgomot la fiecare încercare sau „pâlpâire” a ledului.

La calculatoarele mai noi, există un sistem SMART. În momentul în care Hard Disk-ul dă semne că ar ceda sau că ar avea erori sau bad-uri – calculatorul va afişa înainte de boot o eroare de SMART Fail.

O metodă eficientă de a scăpa de bad-uri este ascunderea lor. De regulă un bad-urile se fac pe o unitate, apoi se extind pe zonele de memorie adiacente. Aşa că se poate face o formatare complexă prin DOS. În momentul în care se va ajunge la un sector rău (bad) – va fi afişat un mesaj de recuperare gen: Trying to recover cluster, sector.. Acela este primul bad.


Aşa că formatarea a parcurs un procent. Se ia acel procent şi se află ce capacitate din totalul hard diskului o reprezintă, după care se creează trei partiţii. Una dintre ele va fi până la procentul respectiv- de preferat cu o unitate sub. A doua va fi de la 5 până la 10 procente. Iar ultima restul. Apoi se formatează prima şi ultima partiţie. Dacă totul a decurs cum trebuie – hard diskul nu va avea probleme la formatare şi totul va merge constant.

Partiţia din mijloc trebuie ştearsă sau ascunsă. Pentru a face asta este nevoie de un sistem – să zicem Windows XP. Se dă Manage la My Computer prin click dreapta. La Disk Manager vor apărea toate cele trei partiţii. Se dă click dreapta pe partiţia din mijloc şi delete. Restart şi gata.

3 comentarii

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.