Ţânţar holocaust

Citez din Ziarul de Bacău 1 iulie 2010

Incepind din aceasta dimineata, municipalitatea bacauana va demara actiunea de combatere a tintarilor din oras. “Se va interveni timp de cinci sau sase zile, din aceasta dimineata. Tratamentul avio se va desfasura in intervalul orar 5.00 – 10.00. El se va relua apoi peste o luna, in august”, a declarat Ionut Tomescu, purtator de cuvint la Primaria Bacau. Tratamentul de combatere al tintarilor va avea loc cu precadere in locurile unde acestia au conditii propice de trai si inmultire, cum ar fi zona riuluiBistrita sau parcurile din Bacau. (Claudiu TANASESCU)

Astăzi au trecut 12 zile de la marea intoxicare. Ţânţarii circulă trişti pe la urechile cetăţenilor din oraşul Bacău, nemaireuşind să facă distincţia între adult şi copil. Acum sunt mai mulţi, s-au adunat, probabil,  pentru a reuşi să învingă boala ce tocmai i-a lovit. Au nevoie de hrană mai mult ca niciodată, tocmai de aceea s-au creat centre de colectare în parcuri, şcoli şi terase. Oamenii sunt solidari, donează, iar ţânţarii se bucură acum de sânge de mare calitate.

Vestea că centrul oraşului a fost întoxicat din cer cu tone de substanţe nocive nu i-a speriat. Armata ţânţărească s-a mobilizat şi a luptat cu flamă în suflet contra bestiilor. Erau mici, aproape victime sigure, iar timpul lor aproape că se sfârşise. Nimic nu mai conta, tot ceea ce conta acum era lupta, dar cine să se lupte cu ditamai stropii ce izbeau casele, frunzele, copacii? S-au retras în umbră pe timp de zi. Au murit câteva sute.

Dar povestea lor este cu mult mai dramatică

Era seara de 2 iulie când cetăţenii oraşului Bacău au ieşit să culeagă roadele atacului brutal. În jurul lor nu era nimic acum, nici măcar un bâzâit de muscă. Din depărtare se puteau vedea roiuri de cadavre suflate de vânt şi trimise către cimitirul etern, iar apoi.. linişte. Nimic. Nici măcar un scâncet de ţânţar.

Zâmbetul lui Stavarache trosni de parcă un milion de pietre se lovise una câte una, în ecou. Fiecare celulă a sa zâmbea când văzu oraşul eliberat. Sigur pe sine, iese din primărie, întinde o mână în faţă şi începe să zică: „Stimaţi concetăţeni, iubite doamne, onoraţi domni, am învins!”. Dar ce se aude? Un ţânţar? Nu. Doi. Trei. Nouă. O mie.

Armata ţânţărească a fost suplimentată cu forţele din Săuceşti, Holt şi din Ţara Bistriţei Boschet de Apă Dulce. Acum erau sute de mii de ţânţar ce au năvălit să-şi răzbune semenii. Prin terase şi prin parcuri, prin case şi apartamente,  nimeni nu mai scăpă acum de furia ţânţărească. Armada de sangre.

Dar departe, într-un loc călcat numai de cei puternici, de oaze, parcuri şi un lac, din proprietăţi private şi schimburi grase de terenuri, se aude un răcnet gros: „Stavarache! Mă suge!” (referitor la un ţânţar, învăţaţi rolul punctuaţiei dacă nu vă prindeţi)

Stavarache, nervos convoacă şedinţa extraordinară de Consiliu şi bate cu pumnul în masă: „Domnilor! Seche a fost supt!” .

Semne de întrebare: „De cine?”.

„De lichele, domnilor! Acum sunt anchetat pentru crimă organizată şi pact cu ţânţarii. Mi s-a spus că numai eu puteam să fac asta (pact cu ţânţarii) tocmai pentru a-i lua Transportul Public. Prefectul însuşi a venit la mine şi mi-a spus să-mi fac bagajele şi să plec cât mai repede din Bacău dacă nu vreau probleme. Am primit mii de scrisori de ameninţare că dacă nu voi triumfa împotriva ţânţarilor în maxim 10 zile, voi fi lăsat pe străzi să fiu ucis de câinii comunitari.”

„Câinii comunitari vă iubesc,  domnule primar. Păi de la Bridji’ Bardou nu s-a mai cunoscut un om atât de milostiv cu ei, care să-i lase să-şi facă de cap prin oraş mai bine de 6 ani.”

„Nu, dar am investit în castrarea lor, iar ei au auzit asta. Nu ştiu că nu e adevărat, dar nici nu am binevoit să le spun. Sunt nişte javre, m-ar fi trădat”

„Şi cum facem, domn primar?”

„Holocaust! Somaţi toţi cetăţenii pentru solidaritate. Puneţi-i să-şi cumpere pastile de ţânţari şi aparate, să deschidă geamurile mari seara şi să-i poftească înăuntru. Apoi, când le este lumea mai dragă, să închidă geamurile, să tragă perdelele şi să bage aparatele. Voi trimite a doua zi dimineaţă Mesagerul pe la ei, să strângă rămăşiţele.”

*Acest articol este un pamflet. Ţânţarii nu au armată, Seche nu a ţipat la primar că a fost supt de-un ţânţar, iar holocaustul ţânţarilor nu există.