Se pare ca totul e vag in jurul meu. M-am trezit dupa o bauta fina, gen multe pahare putine sticle caci mai mult trasesem din butoaie. Imi amintesc gustul licorii ce m-a alcolizat in ultimele 24 de ore: un soi de vin alb, dulce, cu putin sodiu dupa cum e traditia in bauturile mileniului 3 si parca simteam mirosul de aspirina iesind de butoi. Am o durere de cap extraordinara si storc mintile deducand ceea ce s-a intamplat. In stanga am o curva, in dreapta o prostituata. Va sa zica am dus o petrecere mare pe spinare ca ma simt de parca as fi luat locul lui Hristos pe cruce.
„-Alo, trezirea!”. Culmea ironiei, strig curva se trezeste prostituata. „Ce pula mea, nu stii unde-i usa?”. Se uita la mine de parca as fi dracu iar ea o virgina din coltul paradisului. I-as zice sa se imbrace, dar ce rost mai are ca are niste zdrente pe ea de parc-as fi cumparat-o de la boschetul trei. Se misca dupa ritmul inimii, cand in sus cand in jus. „Uita-te la mine!”. Se opreste din mersul de tampita si se uita iar lung la mine de parc-as fi futut-o. „Tu esti proasta?”. Iar se uita la mine, de data asta de parca s-ar gandi ce sa-mi raspunda. „Tu esti muta, sau handicapata? Deschide gura si zi-mi ceva!”. Mi-am dat seama ca am incercat sa ma culc cu o vita sau am o obsesie pentru proaste. Pe jos este o mizerie fantastica, pisat, cacat – la naiba, nici in cocina de porci nu e asa. Un miros acru de voma ma face sa-mi indrept ochiul bun catre curva care era sa se inece in cel mai scarbos mod posibil. Ii dau un picior sa se scoale. Nu misca. Ii mai dau unul. In niciun caz nu ii voi face respiratie gura la gura dar nici nu vreau sa am sange de curva pe mainile mele. „Stai asa!” zic prostituatei care zambea ca o tampita la un cacat din coltul camarei. „Ajut-o sa respire!”.
Mirosul e insuportabil. Tampita asta incearca sa ia furtunul de la butoi sa i-l bage in gura. Nu inteleg daca vrea sa sufle sau sa traga, dar imaginea e dezgustatoare. Se uita la mine iar, de parca as fi monument istoric. Ma admira cateva secunde, apoi isi apleaca capul si incepe sa sufle. „Ce dracu faci? Ai fost violata de tac’tu sau te-a facut ma-ta prin incest de esti asa de toanta”. Ma indrept catre curva care nu mai respira de momente bune, ma aplec si ii dau doi pumni in piept de i se ridica voma in cap. Tuseste. Imi dau seama ca fumeaza vreo doua pachete pe zi, tuseste ca un magar. Se ridica si sta in coate vreo doua minute, continuand a scoate acele zgomote infernale. Incerc sa deschid usa si sa ies afara, poate aerul poluat sa-ma faca sa-mi inghit in sec saliva plina de scarba. Manerul e ud de parca m-am pisat pe el. Ma duc la prostituata si rup jumate de zdreanta de pe ea, mi-l infasur pe mana si ma indrept iarasi spre iesire. Cand crap usa se trezeste tampita sa strige: „Stai!”
Vocea ei tremura de parca ar fi fost drogata. Se ineaca intr-un plans de dama, specific celor suferinde de dramele sensibilitatii. Imi inspira un sentiment de respingere, imi venea sa o arunc pe geam de pe un bloc de patru etaje, sa nu moara ci sa sufere, sa aiba motiv sa se smiorcaie in fata mea. Intorc capul si ies pe usa. Scarile sunt mizerabile, cu tot felul de rahaturi si cuie, incat ma mir cum de-am intrat acolo. Ma simt ca-ntr-o inchisoare federala. Ma uit inapoi si incerc sa disting peretii de usi. Ma apropii de iesire pentru ca simt duhoarea gazelor atmosferice care intra prin crapaturile unei usi putrezite. Imi iau inima in dinti si deschid usa infestata cu alte cretinatati toxice ce se mai regasesc in lumea asta parazita. Lumina e superficiala. Se vede totul de parca as fi intr-o toaleta in aer liber la lumina unui opait intr-o seara in care s-a luat curentul din cauza unei defectiuni la Cernavoda. Din cer pare ca pica excremente de porcine iar gura mi se umple de voma. „Am baut ca prostul”. Nu-mi dau seama ca vorbesc singur. Au trecut doua minute de cand am iesit din buncarul acela toxic. Ma indrept catre intrarea in casa. Merg patru minute si ajung in fata unei usi ostile. Manerul e ruginit si plin de rapan. Parca toata lumea a fost scufundata intr-o mizerie insuportabila. Nu suport sa pun mana pe asa ceva, si izbesc cu piciorul in usa. Un placaj crapa, ma aplec si intru. Lumina la fel de proasta ca afara. Superficial. In spate aud pasii uneia dintre curvele cu care m-am imbatat aseara. Mi se pare ca ma urmareste, ma opresc. Ma intorc, nu am timp sa vad cine e, o apuc de gat si o hulesc afara. Nu-mi pasa cine e.
Inchid ochii si vad in fata mea trecutul. Nu exista sentiment mai degradant decat o amintire. Vad acum un chiosc de ziare in care se anunta lansarea primului atac. Dintr-un motiv idiot se anuntase ca nu vom avea acces la informatii decat pe hartie. Nu-mi pasa, pentru mine a citi ceva de pe hartia lor era ca si cum as citi ambalajul unei sticle de alcool natural: minciuni cu apa. Totul e real. Cred ca sunt adormit, sau am cazut intr-o halucinatie. Ziarul scrie mare: „Federatia isi indreapta armele catre Europa”. Citisem acest titlu 10 ani la rand, scris in sinonime. Cuvintele sunt curve, bune doar atunci cand ai nevoie de ele si mai ales atunci cand se vand bine. De data asta simteam in aer o schimbare. Dar nu i-am dat importanta. Important pentru mine este sa prind acel taxi. Nu stiu ce este atat de important la el, dar sunt obligat sa-l prind. „Stai!”
„Stai!”. Ma trezesc in camera principala privind pe-un geam spart. Tipatul ei ma enerveaza. E prea isteric. Am un cutit in mana. Nu stiu cum a ajuns la mine si nu vreau sa stiu. Ma intorc spre ea si-l arunc. Poate tace. Nu o nimeresc, dar nici nu se sperie. Ceva nu e in regula cu ea. Nicidecum, nu vede. Ma fac spre ea sa o lovesc si nici macar nu clipeste. Ma opresc si intorc capul. Se indreapta spre mine si ma intreaba: „Nu ma recunosti?”. Ma enervez – „are tupeu”. „Nu, si nici nu vreau sa te recunosc”. „Credeam ca ai murit..”. Si deodata memoriile mele imi vin in cap si o durere ma tranteste la pamant.
Imi amintesc ziua inmormantirii mele. Patetica. Sicriul mi se-ndrepta catre-un mormant din cimitirul central. Eram inconjurat de ipocriti si bocitori. Curve precise si conventionale. Cred ca erau o mie, poate chiar doua. In gandurile mele cinice si critice ii asteptam pe toti sa se adune de parca voiam sa le zic in fata cat de mult ma scarbeste prezenta lor ipocrita. „Uita-te la ei, adunati aici intr-o fericire”, imi ziceam.
Mi-am intors privirea catre o alta inmormantare. Aceleasi obiceiuri. Abia-mi puteam stapani furia. „Unde naiba erati toti atunci cand traiam, cand aveam nevoie de voi?!”. Erau ascunsi, ocupati. Vestea mortii mele le-a starnit un interes extraordinar. Tipic oamenilor. Acum nu puteam sa le cer nimic, dar ei puteau sa primeasca ceva de pomana. M-as fi ridicat din sicriu si m-as fi pisat pe ei in timp ce-si ziceau rugaciuni in fata mormantului meu. Preotii intindeau mana iar babele le bagau bani sub sutana. Nu ma-ndreptam catre rai, tocmai plecam din iad. Si toate astea pentru viata insipida si de cacat pe care-am trait-o intr-o lume de satane. „Fiti fericiti acum” – se auzea o voce din spate care veselea in timp ce se alcooliza cu pahare intregi de vin scump. Ca niste muste de cacat ocupau pamantul si se felicitau ca la nunta. „Ma bucur c-ai ajuns, sa-ti torn un paharel”. „Da, sa fie-n numele Domnului”.
Si-n „numele Domnului” ma gandesc si-acum ca poate n-am murit pentru niste paraziti. Poate n-am murit pentru niste incompetenti ori avari de sange. Sau poate am murit degeaba.
Ma trezesc dupa cateva minute. „-Da, am murit. Am fost impuscat in cap si am simtit cum glontul mi-a patruns in ochi si mi-a iesit prin ceafa. Am simtit tot rahatul, cum inima nu-mi mai batea si nu puteam sa mai misc. Nu mai respiram. Imi amintesc cum am intrat in pamant si cum s-a prabusit pamantul peste sicriu si peste mine. Apoi simteam cum ma manancau viermii si cum ma cacam pe mine sange si resturi din stomacul care-mi putrezea. Creierul se scurse prin toate orificiile pe care le aveam – singurul lucru care mai era intreg era bandajul ieftin si infect care mi l-au aplicat in graba cei care se abia asteptau sa intru in mormant. Da, am murit, asta vrei s-auzi? Ca vorbesti cu un cadavru?”. Imi dau seama ca nu e oarba ci doar se mira. Se mira cum se mira Toma. Ma indrept spre ea, si face un pas inapoi. „Ce-ti trebuie, am zis sa pleci!”. Acum nu mai aude. Ii dau o palma. Cade si se loveste la cap de o caramida cazuta din peretele posterior. Sangele ii curge pe cap si se prelinge pe podea. Se ridica, tremura. Vine spre mine ca o curca schioapa, se uita lung la mine. Incepe sa zica ceva. „Eu sunt…” tace. „Chiar nu-mi pasa cine esti. Pentru mine toate sunteti la fel. Pleaca!”
vulgar…si atat. deocamdata e tot ce pot spune. astept al doilea capitol…
e intr-adevar un roman irosit, poate ca un mod de a sugera instabilitatea psihica a unora si lipsa capacitatii de a intelege. E o viziune proprie unei vieti murdare, fara pic de sens sau de frumos. E…un alt univers. De obicei,universul in care iti place tie sa traiesti.
As spune „Bravo”, totusi, pentru ca ma indoiesc.Nu cred ca ar fi putut altcineva sa ma faca sa am sentimentele astea asa ciudate dupa lectura unui articol.Dezgust si amuzament in acelasi timp. Un articol tipic Juverdeanu Cristi.Continuarea va fi sigur…o alta treapta catre absolutul dezgustului :))
cine sunt eu sa critic o lume bacoviana? asteptam continuarea poate rasare soarele in actul doi 🙂