Cred că a sosit timpul să vă dau și eu 5 puncte care pot fi dovedite științific pentru care piețele agroalimentare sunt mai periculoase decât hypermarketurile și centrele comerciale:
1. Piețarii sunt printre cei mai reticienți la măsurile de distanțare socială. În anumite momente cheie ale zilei, dacă treceți prin piețe, auziți adevărate dezbateri, unele chiar pasionale, despre inventarea virusului de către oculta mondială, „botniță” și cum „totul e politic”.
2. Foarte mulți piețari sunt bișnițari sau „bișniț-men” care cumpără marfa de la furnizori externi (Turcia, Grecia) și o vând la tarabă ca pe „produse locale” . Specific asta pentru că oamenii ăștia sunt foarte vocali și au antrenament în scandal.
3. Statul nu are capacitate de a controla și de a amenda, în condiții de siguranță, fiecare comerciant din piață. Din cauza punctului 2, amendarea unui „bișniț-man” ar însemna crearea unui haos și s-ar lăsa cu scandaluri și proteste violente. Cu siguranță, din motive de empatie și credință, la iureș ar participa și clienții din piață. Practic, orice amendă ar genera un focar și ar răspândi virusul mult mai rapid decât ar face-o protestele de pe Facebook sau cele din fața prefecturei.
4. Diferența dintre centrul comercial și piață o face entitatea care își asumă răspunderea pentru respectarea regulilor sanitare. Dacă la piețe ai zeci sau sute de comercianți, la centrele comerciale ai unul singur, deci un singur control.
5. Centrul comercial e privat, piețele de tip hală sunt (în majoritate) administrate de primărie. Dacă, făcând abstracție de punctul 4, statul ar amenda o primărie, primăria ar plăti amenda din bani publici (din bugetul local).
Ce vreau să zic este că autorităților locale le convine să spună public că nu sunt de acord cu închiderea piețelor, dar ca să facă cu adevărat ceva în acest sens ar trebui să treacă responsabilitatea respectării normelor de igienă și distanțare socială la direcția pentru administrarea piețelor. Dar nu vor face asta pentru că punctele 1, 2, 3, 4 și, mai ales, 5.