Facebook Post: 2021-01-27T11:31:03

De mai bine de 10 ani, primesc ocazional, prin intermediari, laudele și respectele unor oameni politici influenți cu care abia dacă am schimbat cândva două vorbe. De fiecare dată mesajele sunt: „să știi că am vorbit cu domnul X despre tine, are un respect imens pentru tine” sau „să știi că te urmărim, iar X chiar citește tot ce scrii”. Înțeleg că uneori am fost „antreu” pentru alte discuții, dar de multe ori au fost simple gratuități.
La început, scăldat în naivitatea adolescentină, roșeam ca un copilaș care spunea cu succes poezioara la serbare. Câțiva ani mai tîrziu, îmi ziceam că „e ok, nu am un număr impresionant de fani, dar e important că mă citește X sau Y”, ca ulterior să ajung efectiv imun: „who gives a fuck că ăla știe să citească sau nu”.
Problema pe care o am acum, la 30 de ani, și pe care trebuie să o exprim în scris, ca să nu o țin în mine și să nu refuleze mai târziu, este că a început să mi se facă scârbă de aprecierile astea, mai ales dacă vin din partea „terților” unor oameni politici influenți. Și nu e o scârbă efemeră, ca un stuchit flegmatic pe care-l înghiți și trece. E o scârbă apăsătoare, de-mi vine să înjur, să duc războaie în mintea mea unde încep să izbesc mauși și să trântesc sertare.
Dintre toți lingușitorii (știutori sau neștiutori, pentru că subordonații mai fac și complimente născocite, în numele șefului de trib), unul nu m-a căutat vreodată să îmi spună: „Salut, Cristi. Uite, am văzut că ai scris ieri că îți curge mâl pe țeava de apă potabilă. Ce-ar fi să facem un proiect prin care CRAB să practice tarife diferențiate în funcție de potabilitatea apei care ajunge la robinetul oamenilor? În felul ăsta să compensăm pentru faptul că, pe lângă factura de la apă, tu mai plătești periodic pentru mentenanța sistemului de filtrare pe care l-ai instalat tot din banii tăi”.
De fapt, nu mi-ar trebui nici să mă caute. Ce-ar fi fost dacă ar fi făcut-o din propria inițiativă? Să își pună trupa politică să execute o soluție pentru problema pe care au citit-o la cel pe care îl apreciază? Să mă trezesc deodată că pot să-mi duc gunoiul reciclabil la pubela corectă sau că nu mai car pământul neamului în casă când mă întorc de la plimbare?
Ce-ar fi dacă urmăritorii mei, mari influenceri politici, și purtătorii servietelor care împart pupincurisme și-ar manifesta „respectul” și așa?

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.