Limba româncă, ediție revizuită și adăugită

Pentru că cele două site-uri de exemple gramaticale  au înregistrat un succes atât de mare, m-aș fi așteptat ca în câțiva ani să văd o tendință de scriere ceva mai corectă pe internet. Ce-i drept, asta s-a și înâmplat, dar nu pentru că aș fi fost eu mare profesor 2.0, ci  pentru că am blocat agramații cu care mai socializam accidental (șters comentarii, șters prieteni pe facebook, adio twitter, adio messenger etc).

Totuși, nu pot să mă abțin de la publicarea unei idei care mi-ar putea spori veniturile de „profesor”. Este o idee atât de genială, încât nici mie nu mi-a venit să cred cât de rentabilă ar putea fi, până când nu m-am nimerit să șed pe o bancă, în spatele unui grup de tineri de clasele XI-XII, printr-un hypemarket (al cărui nume este sacru) din Bacău.

Am constatat cu stupoare că vocalele țin locul consoanelor. Discuțiile libere s-au transformat într-un fel de cântat pe manele de jale, iar cele mai frumoase cuvinte sunt înlocuite de ăăăă-ituri și îîîi-turi (cu cratimă, vă răg) demne de un râgâit de coca-cola după cremwuști. Am redescoperit fonetica limbii române prin introducerea consoanelor „silențioase” spre „inexistente” și mai ales, înjurăturile porcoase care nu mai sunt înjurături deloc .

Serios, cine s-ar mai simți jignit la frumoasele expresii grăite cu volum și puțin bas pubertar:  ai-t*e-n a ă-t**ii! 

Astfel, printr-o scurtă analiză fonetică, îmi permit să vă transmit cele două grupuri fonetice reinventate: t* care este un t pronunțat cu vârful limbii înțepând ușor o strungă, și t** care este un „t” fâsâit, trecut, urmat de vocale apăsate cu intensificarea volumului pe măsură ce se apropie de semnul de punctuație.

Prepozițiile au suferit o infuzie de vocale și semivocale, unele fără consoane, dar prelungite la începutul și la sfârșitul propozițiilor. Structurile simple, învățate în clasele primare, au evoluat acum în vocalize ușor manelizate:

1. „ăi cu ti*e, uă?” din clasicul „Ce faci?”,
2. „î”(scurt) evoluat din „așa și așa”
3.  „me’em” în loc de „hai să mergem undeva”

Adăugând puțină viteză în vorbire,  pițigăind puțin vocea și folosind adaosurile esențiale: veriga în limbă și un pumn în meclă, obținem ceea ce lingviștii moderni numesc: șomerii de mâine. Căci limba româncă e bună să fie folosită în cantități cât mai mari, iar limba română mai cu moderație. Știți și voi, după buget(-ul din educație).