Nu am vrut să influențăm decizia celor care urmau să meargă la vot, pentru că știm că românii sunt capabili să judece singuri și să ia o decizie. Așadar, am așteptat ca articolul ăsta să fie publicat după ora 21 și vă vom prezenta, pe scurt, opțiunile celor care au activat sau care activează pe talentirosit.ro:
Cristi Juverdeanu – Bacău (adică eu*):
„Pentru primărie i-am dat votul lui Romeo Stavarache pentru că, într-adevăr, realizările sale nu pot fi contestate. Pentru PCJ am mers cu Dragoș Benea pentru că încearcă să introducă noțiunea de bun simț în Spitalul Județean Bacău. Votul pentru Consiliul Local a mers la Partidul Ecologist Român, iar motivele le aveți aici și aici. Consiliul Județean l-am dat USL-ului pentru că Benea știe cum să-I țină în frâu dacă vor să facă gesturi de porc.”
Florin Rușanu – Zimandu Nou:
Deşi nu credeam să trăiesc aşa ceva în România, m-am confruntat cu cele mai frumoase alegeri de când mă ştiu. În primul rând pentru că principalii doi candidaţi la Primărie sunt primarul şi viceprimarul în funcţie. Ambii oameni frumoşi, oameni de bine, mi-e aproape indiferent care dintre ei câştigă.
Am dat totuşi votul primarului Gheorghe Vidran, care îmi pare mai diplomat şi care până acum a demonstrat că ştie să înoate în oceanu’ administrativ şi birocratic pentru a aduce finanţări în comună. Sper să fie inspirat să-şi aleagă acelaşi viceprimar, care a fost mereu alături de oameni (spre exemplu am ţinut amândoi de acelaşi sac de gunoi la Let’s Do It Romania! 2011).
Dacă nu, sper ca actualul viceprimar să rămână măcar consilier, de aceea am votat cu UDMR pentru Consiliul Local. Cam dubioasă alegere, având în vedere că urăsc visceral partidu’ ăsta, da’ sunt singurii candidaţi la consiliul local pe care-i cunosc, ceilalţi nu ştiu cu ce s-au ocupat în mandatu’ trecut.
Pentru Consiliul Judeţean şi PCJ am votat USL, aşa, pe linie de partid, cum s-ar spune, să nu aibă primaru’ scuze dup-aia, că nu vin bani pen’ că ăia ar fi de altă culoare.
Tudor Cojocaru – Bacău:
„Dacă m-aș fi dus la vot aș fi pus ștampila pe toate partidele.” (a spus-o ca pe o declarație de dragoste).
Adriana Macovei – Iași:
„Eu aș fi vrut să votez, dar de trei ani stau în Iași (studenție, n.r.). Nu pot să votez aici, pentru că sunt din Vaslui.” – apropo de asta, a fost o idee genială ca perioada de sesiune să coincidă cu alegerile locale. Nu știu dacă Adriana mai este în sesiune, dar nu cred că ar fi singura în situația asta.
Eu am fost la munca si nu am votat. Oricum va iesi tot Ghindea la mine
De fapt m-am gandit c-as putea sa-mi irosesc mai cu folos 20 de minute din viata, adica sarbatorind cei patru ani de facultate cu 48 de examene promovate fara probleme. Tre` sa ma laud, nu?! 😀 Si-am zis totusi ca nu se cuvine sa irosesc si tusul. Paguba-n buget…
@tudor.cojocaru – așa au zis și ceilalți 59% care nu au mers la vot :))
Eu astept sa candideze un blogger si atunci voi merge la vot. Insa neaparat trebuie sa aiba sub 30 de ani si absolut nicio legatura cu vreun partid, politician sau angajat din administratie. Se ofera cineva?
Rusanule, pozitia-mi o cunosti. Te informez ca m-am tinut de cuvant! 😀
Eu am petrecut aproape toata noaptea si azi am proba de bac… S-au sincronizat al dracu’ de bine! :))
Ai petrecut cu primarele? 😀
L-am votat pe cel care a fost cel mai putin minjit. Nu a fost sa fie, insa. Probabil ca minjeala nu cunoaste zicerea batrineasca despre…dar mai bine n-o zic ca-i prea porcoasa. Da-i adevarata.
Macar ai dat o sansa partidului ecologist….ca in rest nu inteleg de ce sa pui pe USL…nu aveai independenti pe acolo?
@Ciprian Pardau – dacă te referi la mine, singurul independent de la primărie era Dumitru Sechelariu.